Cum descrie un artist creștin viața în Afganistan după preluarea puterii de către talibani

Sharifullah este un meșter tradițional din Afganistan. El este, de asemenea, un creștin care, de nevoie, își păstrează credința secretă pentru toți, cu excepția câtorva cunoscuți.

El conduce o mică comunitate de credincioși creștini, dintre care mulți s-au pregătit ca să lucreze cot la cot cu el în atelierul său.

Ei au petrecut mulți ani transformând schițe și desene antice în opere de artă frumoase – acesta era un mod prin care ei credeau că își pot împărtăși credința fără să dea prea mult de bănuit.

„Adesea pictam păsări care să reprezinte Duhul Sfânt și libertatea, oi care să  reprezinte credincioșii și trandafiri care să-L reprezinte pe Isus”, spune Sharifullah. „Uneori, există chiar cruci pictate în mod ascuns și întrețăsute în desenele noastre.”

De-a lungul ultimelor două decenii, spectrul revenirii talibanilor a atârnat întotdeauna peste ei. În ciuda pericolelor, ei și-au continuat slujirea secretă.

Când talibanii au preluat conducerea țării anul trecut în august, activitatea lui Sharifullah a ajuns într-un impas.

„În urmă cu șase luni, talibanii au mărșăluit victorios”, își amintește el. „În câteva săptămâni, multe magazine artizanale din capitala țării au fost avertizate cu privire la designul folosit în obiecte artistice expuse.

„Talibanii vor ca ideologia lor să se reflecte peste tot. Toate semnele pline culoare, viață și speranță au fost șterse – pictate și înlocuite cu sloganuri talibane.”

„Am văzut oameni urcând pe scări și pictând orice era frumos și plin de speranță”, oftează el. Acum tot ceea ce este frumos este considerat ‘murtid’ (apostat) și murdar – un ‘prieten al Occidentului’ și al necredinciosului sau ‘Kafir’.”

„Talibanii ne ucid sufletele și spiritele. Ei nu trebuie să ne împuște pentru ca să ne facă să simțim durerea și greutățile. Ei ucid sufletele copiilor noștri luând de la ei tot ce este frumos.”

Afacerea lui Sharifullah este închisă temporar, și chiar dacă talibanii sunt porniți în a șterge amintirea oricărui lucru frumos, Sharifullah și colegii săi sunt determinați să-și continue munca într-un fel sau altul.

„Ei pot încerca să ne oprească, dar am această speranță, deoarece am instruit atât de mulți oameni pentru a crea lucruri frumoase. Mă îndoiesc că putem opri mișcarea frumuseții și a speranței care a început. Le-am oferit celor mai vulnerabili abilități care le permit să-și folosească imaginația și să creeze”, spune artistul.

În urma preluării puterii de către talibani, Afganistanul a devenit numărul 1 în Topul Monduial al Persecuției Open Doors 2022, un clasament a 50 de țări în care este cel mai periculos să fii creștin.

Aproape toți creștinii afgani sunt convertiți de la Islam și nu sunt capabili să-și practice credința în mod deschis. Odată cu revenirea talibanilor, presiunea asupra convertiților creștini a crescut exponențial, astfel că mulți dintre ei s-au ascuns în zone rurale îndepărtate sau au fugit din țară.

Experții Open Doors de la fața locului spune că pentru convertiții creștini care rămân în Afganistan nu există altă opțiune decât aceea de a „juca rolul unui musulman”. Dacă o femeie creștină alege să nu-și acopere capul, ea va atrage în mod sigur atenție nedorită asupra sa. Dacă vor fi descoperiți, convertiții creștini se vor confrunta cu pedepse aspre, deoarece părăsirea Islamului este pedepsită cu moartea.

Preocuparea imediată a lui Sharifullah este legată de cumnatul său, despre care se teme că ar putea fi un simpatizant taliban. El spune: „Soția mea este o artistă foarte bună, iar fratele ei obișnuia să vină să-i distrugă toate picturile pentru a o răni. Obișnuia să ne spună: „Sunteți prea liberi cu viața voastră. Într-o zi talibanii se vor întoarce și va fi mai bine pentru voi să distrugeți toate acestea.” Acum, acea zi a venit.

„Mă rog ca el să nu fie ispitit să dea foc atelierului nostru și Dumnezeu să-l țină departe.”

Sharifullah a vorbit și despre convertirea familiei sale la creștinism: „Isus a venit la noi într-un vis și ne-a deschis inima și mintea. Este o ușă care a fost deschisă și care nu poate fi închisă niciodată. Nu vom lăsa niciodată ca această speranță să fie redusă la tăcere.”

Sursa Stiri crestine

Scroll to Top
Scroll to Top