“O, creste-mi iubirea in inima mea, Isuse, Isuse, mereu te-oi ruga…..”
Crestinatatea romaneasca a avut în poetul Traian Dorz una din vocile sale de o expresie cu totul aparte, am putea spune unica, prin profunzimea trairii religioase.
Traian Dorz s-a nascut în noaptea de Craciun a anului 1914, în catunul Râturi (azi Livada Beiusului) din comuna Mizies, judetul Bihor, în apropiere de Beius. Parintii sai, Constantin si Maria, erau buni gospodari si crestini respectati în sat pentru cinstea si vrednicia lor. Era unicul copil la parinti si, bineînteles, acestia voiau sa-l vada ajungând un bun gospodar la casa lui si un sprijin de nadejde la batrânete. Baiatul însa se simtea nascut pentru altceva. Iubea cartea, citise tot ce era de citit în micuta biblioteca a scolii primare si în aceea a bunului sau învatator, Savu Halbac.
La terminarea celor sapte clase, viata copilului Traian Dorz, si-a schimbat total traiectoria. La examenul de încheiere al claselor primare, sustinut la Beius, Invatatorul i-a dat ca premiu special cartea Corabia lui Noe, scrisa de preotul Iosif Trifa, din Sibiu. Autorul era întemeietorul si conducatorul Miscarii Oastea Domnului, o lucrare de regenerare moral-spirituala din sanul Bisericii Ortodoxe.
Cartea l-a zguduit puternic pe proaspatul absolvent. În 8 iunie, în duminica Rusaliilor, terminând lectura cartii, simti ca trebuie sa-si schimbe viata, asa cum autorul o propunea, în final, fiecarui cititor. “Era cam pe la ceasul trei dupa amiaza in ziua aceea de Rusalii, cand ajunsesem la ultimele pagini ale cartii si citeam chemarea la o hotarare de viata noua, predata total lui Dumnezeu. Ardeam tot. Simteam ca trebuie neaparat si numaidecat sa ma arunc undeva pe genunchi si sa dau drumul suvoiului de lacrimi pe care nu mi le mai puteam stapani. Ca trebuie sa-mi descarc sufletul strigand lui Dumnezeu pocainta mea, intoarcerea mea, predarea mea, legamantul meu…”
Printr-o scrisoare adresata centrului Oastei din Sibiu, îl ruga pe Parintele Iosif Trifa sa-l înscrie si pe el în rândurile ostasilor si sa-i trimita foaia “Oastea Domnului”, suplimentul duhovnicesc al saptamânalului “Lumina Satelor”. Ambele erau redactate de catre preotul sibian. 
Lecturarea cartilor Oastei Domnului si a foilor ei religioase, i-a trezit pe nesimtite dorinta si disponibilitatea sufleteasca de a scrie el însusi versuri spre slava lui Dumnezeu. Astfel trimite primele sale încercari Parintelui Iosif Trifa, iar acesta, intuindu-i talentul si evolutia viitoare, i le publica în “Lumina Satelor”. În spiritul ostasiei, începe deplasarile prin satele din jurul Beiusului, în misiune cu cartea si cu propovaduirea Cuvântului lui Dumnezeu.
Intalnirile cu fratii erau inaltatoare, spunea Traian Dorz, cuvantarile inflacarate si cantarile puternice erau scaldate in lacrimi pe toate fetele noastre. Era ceva unic de frumos si minunat.
Dupa foarte multe piedici ajunge la Sibiu. Aici, alaturi de mentorul sau, va începe o bogata activitate publicistica, lucrând la redactarea periodicelor “Oastea Domnului”, “Isus Biruitorul”, “Ecoul”, “Glasul Dreptatii”, “Ostasul Domnului” … Tot la Sibiu îi va aparea si primul volum de versuri, “La Golgota”. Din 1938 si pâna în 1943, împreuna cu învatatorul Ioan Marini, va fi redactor la Oradea, la Cluj sau în alte locuri din tara al publicatiilor religioase: “Ogorul Domnului”, “Viata Crestina”, “Misionarul Vietii Crestine”, “Familia Crestina”, precum si al calendarelor-almanah ale acestora.
Timp de mai bine de sase decenii, Traian Dorz va fi unul din cei mai buni misionari ai Oastei Domnului, psalmist si propovaduitor neînfricat. Piedicile si interdictiile nu au incetat sa apara, insa. Oastea Domnului, miscare a ortodoxiei militante, a fost declarata “secta cea mai periculoasa” si scoasa în afara Legii pentru ca nu voia sa renunte la crezul ei crestin.
De-a lungul existentei sale zbuciumate, presarata cu scurte pauze, poetul a totalizat peste saisprezece ani de închisoare. În 1959, a fost condamnat la saptesprezece ani de munca silnica pentru întreaga lui activitate. Decretul de gratiere generala din 1964 îi va reda libertatea. Va fi însa supravegheat pas cu pas si împiedicat sistematic sa scrie si sa-si manifeste convingerile sale. Domiciliile fortate, chemarile repetate la organele de securitate îl vor tine mereu într-o stare de alerta. Interdictiile devin acum si mai suparatoare si umilitoare.
Comitetul Central al Partidului Comunist, care avea pretentia sa ia locul lui Dumnezeu în lume, a hotarât, într-o sedinta ca numitul Traian Dorz, fiind un mistic retrograd, n-are dreptul sa scrie, ba, mai mult, n-are nici talent!!
În pauzele de asa-zisa libertate, cu domiciliul obligatoriu la Livada Beiusului, trudind din zori si pâna-n noapte la muncile câmpului, seara, întors acasa istovit, “cu mâini batatorite de sapa si de ger”, dupa o cina rapida, se aseza în pat, unde, acoperindu-se complet cu patura, la lumina lanternei, îsi scria poeziile si meditatiile crestine.
Astfel si-a petrecut multe nopti, plângând, rugându-se si scriind, acest trandafir al Golgotei, despre care calaii veacului, zdrobindu-l, n-au stiut ca-i vor spori si raspândi si mai mult mireasma gândului si a simtirii sale.
Nu mai vorbim de cele aproape 200 de poezii create în închisoare fie scriindu-le pe câte un ciob de sticla gasit din întâmplare si apoi memorate, fie bazat numai pe memorie. În aceste conditii grele de neînchipuit, cu multe sacrificii, lipsuri si riscuri de tot felul, au fost create în închisoare si lagare de munca fortata ori în precarele pauze de libertate cele aproximativ 100 de titluri de lucrari. Unele volume din aceasta vasta opera cuprind eseistica religioasa, meditatii crestine, pledoarii pentru pastrarea credintei, iar altele, povestiri pentru copii de toate vârstele.
Poeziile sale totalizeaza un numar de peste 5000 de titluri, la care se mai adauga 7000 de proverbe versificate, din întelepciunea româneasca si aceea a diferitelor popoare.
Tema majora a creatiei dorziene o constituie Golgota “izvorul vesnicei iubiri” si biruinta învierii lui Isus cel Rastignit.
Poezia psalmistului bihorean are o mare putere de a misca inimile si constiintele, de a le transforma, înnoindu-le, prin Isus Hristos, Mântuitorul lumii. La peste o mie din poeziile sale li s-au creat melodii adecvate, intrând astfel în biserici, în mânastiri si în alte medii religioase din tara si de peste hotare.
În noaptea spre dimineata zilei de 20 iunie 1989, Traian Dorz se întâlnea cu Luceafarul Diminetii.
Cu toate ca poetul a cunoscut suferinta pe toate treptele ei, el ramâne un poet al luminii, al iubirii, al credintei si smereniei. Versurile sale îmbraca expresia imnului si a odei sau devin, când e cazul, cântec de lupta care apara drepturile lui Dumnezeu într-o lume în care cel rau se sileste pe orice cale sa apere drepturile omului la pacat, adica la desfigurarea sa moral-spirituala. Asadar, aceste versuri au devenit niste cântari luptatoare.
O, om!!!…
O, om! … ce mari răspunderi ai
de tot ce faci pe lume!
de tot ce spui în scris sau grai,
de pilda ce la alţii-o dai,
căci ea mereu spre iad sau rai
pe mulţi o să-i indrume!
Ce grijă trebuie să pui
în viaţa ta, în toată
căci gîndul care-l scrii sau spui
s-a dus… şi-n veci nu-l mai aduni,
dar vei culege roada lui
ori viu, ori mort , odată.
Ai spus o vorbă! – vorba ta,
mergînd din gură-n gură,
va-nveseli sau va-ntrista,
va curaţi sau va-ntina,
rodind sămânţa pusă-n ea
de dragoste sau ură.
Scrii un cuvînt! – cuvîntul scris
e-un leac sau o otravă!
Tu vei muri, dar tot ce-ai zis
rămîne-n urma-n drum deschis
înspre infern sau paradis,
spre-ocară sau spre slavă.
Spui o cîntare! – versul tău
rămîne după tine;
îndemn la bine sau la rău,
spre curăţie sau desfrîu,
lăsînd in inimi rodul său
de har sau de ruşine.
Arăţi o cale! – calea ta
în urma ta nu piere,
e calea bună sau e rea,
va prăbuşi sau va-nălţa,
vor merge suflete pe ea…
spre rai sau spre durere.
Trăieşti o viaţă! – viaţa ta,
e una, numai una,
oricum ar fi, tu nu uita:
cum ţi-o trăieşti, vei cîştiga
ori fericire-n veci prin ea,
ori chin pe totdeauna! …
O, om! … ce mari răspunderi ai !
Tu vei pleca din lume,
dar ce scrii azi, ce spui în grai,
ce laşi prin pilda care-o dai,
pe mulţi, pe mulţi mereu spre rai
sau iad o să-i îndrume.
Deci, nu uita! … fii credincios
cu grijă şi cu teamă!
Să laşi în urmă luminos
Un grai, un gînd, un drum frumos!
Căci pentru toate, ne-ndoios,
odata vei da seamă!…
Traian Dorz
Rev. Adrian Rusu