A.W. Tozer în unul din mesajele lui Gânduri despre Dumnezeu și oameni face următoarea afirmație:

„Dacă o ființă din lumea de dincolo ar veni să ne viziteze și ar putea diagnostica bolile spirituale ale oamenilor din Biserică, sunt sigur că o însemnare ar apărea pe unii membri din Biserica. Iată cum ar suna: Semne clare de moleșeală cronică, nivel de spiritualitate scăzut.”

În calitate de creștini suntem afectați de unele păcate ce aduc mari pagube vieții noastre de creștini, și bineînțeles că și bisericilor pe care le fragmentăm sunt afectate de acest păcat. Iată păcatul la care doresc să fac referință în această meditație: MOLEȘEALA SPIRITUALĂ. Moleșeala spirituală care mai devreme sau mai târziu se transformă în lene spirituală, care de fapt nu este altceva decât o amânare în a face ceea ce ni se cere ca și creștini. Există creștini care sunt nelipsiți de la biserică, dar asta nu este destul.

Într-o zi un pastor, întâlnindu-se cu o membră din biserică a felicitat-o pentru că o vede duminică de duminică în banca ei la biserica.

– Da, spuse sora, este o așa relaxare, ca după o săptămâna de corvoadă să vin la biserica, să stau confortabilă într-un scaun așa de comod și să nu mă mai gândesc la nimic.

Fantastic. Să vii la biserică doar să te odihnești!

Acest păcat, lenea spirituală, face că bisericile noastre să devină tot mai apatice.

Iată ce spune Sfânta Scriptură despre acest păcat.

Cine se uită după vânt nu va semăna și cine se uită la nori nu va secera

Eclesiastul 11:4

Sunt cuvintele înțeleptului Solomon pe lângă care nu avem voie să trecem fără să luăm bine seama.

Unul din cuvintele pe care românii le-au învățat cel mai ușor când au venit în America a fost: tomorrow adică mâine. Ori de câte ori bosu’ le spunea acestor oameni să facă ceva, răspunsul lor era tumorrow – mâine până într-o zi când bosu’ a zis unuia:

– Mulțumesc, mâine nu mai am nevoie de tine

Am venit din România cu mintea formată pe ceea ce ne-a învățat sistemul comunist. Aveam o așa zisă zicală: CE POȚI FACE AZI, LASĂ PE MÂINE. Sau „Ei se fac că ne plătesc, noi ne facem că muncim.”

Ajungând aici în așa zisă țară a tuturor posibilităților am încercat să aplicăm aceste formule, aceste două metode. Bineînțeles că pe lângă acestea două am mai descoperit și altele. Știm să facem totul pentru că suntem multilateral dezvoltați și în scurtă vreme am ajuns după cum spunea un bun prieten de-al meu: „Doctori în numai te miri ce, dar fără slujbă.”

Se spune că undeva s-a format o biserică doar din patru membri. Numele lor era: Fratele Toată Lumea, Fratele Cineva, Fratele Oricine și Fratele Nimeni. Biserica avea responsabilități și fratele TOATA LUMEA a fost chemat să ajute. Fratele însă a fost convins că fratele CINEVA va veni să ajute. Fratele ORICINE putea să ajute, dar nu a făcut-o. Știți cine a făcut lucrarea? Fratele NIMENI. Astfel s-a ajuns că fratele TOATĂ LUMEA să dea vină pe fratele CINEVA, când fratele NIMENI nu a făcut ceva ce putea face ORICINE. Și așa mergeau lucrurile în biserica respectivă. Oricând era ceva de făcut, fratele NIMENI era acolo. Fratele NIMENI mergea la bolnavi. Fratele NIMENI predica. Fratele NIMENI cânta. Fratele Nimeni spunea poezii. Fratele NIMENI era un membru credincios. După un timp fratele CINEVA a părăsite biserica și împreună cu el a plecat și fratele TOATĂ LUMEA. Cine credeți că a rămas să facă lucrarea în biserică? Fratele NIMENI.

Nu cumva unul dintre cele patru nume e numele nostru?

Întrebarea este:

DE CE LĂSĂM TOTUL PE SEAMA ALTORA SAU PE MAI TÂRZIU, când de fapt realizăm că e prea târziu. (în colaborare cu Lavinia Crișan).

Lăsăm totul pe mai târziu și uităm că mai târziu nu este al nostru. Lăsăm totul pe mai târziu când realizăm că mai târziu oamenii ar putea să nu mai fie lângă noi.

Lăsăm totul pe mai târziu când realizăm că mai târziu s-ar putea să nu ne mai auzim sau să nu ne mai pese.

Lăsăm totul pe mai târziu când realizăm că mai târziu cel ce voia să ne strângă în brațe, poate nu va mai fi.

Lăsăm totul pe mai târziu și realizăm că mai târziu copiii nu mai sunt copii, iar părinții ne sunt doar o amintire.

Lăsăm totul până într-o zi când vedem că ziua se transformă în noapte, puterea în neputință, zâmbetul în tristețe și viața în moarte.

Realizăm că mai târziu va fi prea târziu.

Realizăm că viața nu este decât o clipă care se scurge printre degete, dacă nu știm cum s-o trăim.

Rugăciune:

Doamne, iartă-ne de păcatul leneviei și ajută-ne să trăim în așa fel încât să nu regretăm niciodată că nu am făcut ceea ce Tu ne-ai încredințat. Să nu lăsăm să fie prea târziu.

Rev. Ilie U. Tomuța