Istoria este plină de mărturii ale oamenilor privind modul în care Dumnezeu s-a revelat pe Sine.
Unora Dumnezeu li s-a revelat prin creație, altora prin Sfânta Scriptură, altora noaptea în vis, altora prin evenimente simple pentru care trebuie să avem ochiul sănătos să le putem descifra.
David în Psalmul 19:1-6 declară o minune a lui Dumnezeu care ne uimește când o citim.
Psalmul 19:1-6
1 Cerurile spun slava lui Dumnezeu, și întinderea lor vestește lucrarea mâniilor Lui.
2 O zi istorisește alteia acest lucru, o noapte dă de știre alteia despre el.
3 Și aceasta, fără vorbe, fără cuvinte, al căror sunet să fie auzit:
4 dar răsunetul lor străbate tot pământul, și glasul lor merge până la marginile lumii. În ceruri El a întins un cort soarelui.
5 Și soarele, ca un mire, care iese din odaia lui de nuntă, se aruncă în drumul lui cu bucuria unui viteaz:
6 răsare la un capăt al cerurilor, și își isprăvește drumul la cellalt capăt; nimic nu se ascunde de căldura lui.
Al doilea mod fiind prin revelația Sfintelor Scripturi. Toate cărțile ce există în lume au rolul de a ne informa sau a ne inspira într-un anumit domeniu. Biblia însă este singură carte care ne-a fost lăsată să ne transforme viața. Diferența dintre cărțile făcute de oameni și CARTEA care îi transformă pe oameni este ca de la cer la pământ.
Cei ce studiază omul și Biblia spun: „Oamenii nu resping această CARTE pentru că ar fi găsit ei unele contraziceri, ci pentru faptul că această CARTE îi contrazice pe ei.”
Această carte este unică între cățiile lumii pentru că răspunde competent la cele două mari întrebări fundamentale ale existenței: DE UNDE VENIM? și ÎNCOTRO MERGEM?
În călătoria noastră pe acest pământ, avem nevoie de ea pentru că este ca un telescop: trebuie să te uiți prin ea, nu la ea. Dacă ții deschisă această CARTE, nu vei găsi închisă poarta cerului niciodată. Este folositor să o însemnăm, dar este și mai folositor s-o lăsăm pe ea să ne însemneze pe noi. Dacă vrem să descoperim marile comori pe care le deține această carte, trebuie să o citim cu ochii înlăcrimați.
Se spune că I.L. Caragiale putea fi văzut în călătorii purtând cu sine un Mers al trenurilor și o Biblie. Întrebat de cineva „cum stă chestiunea”, marele dramaturg, adânc cunoscător al problemelor umane, ar fi explicat: „Vezi matale, eu folosesc Mersul trenurilor că să ajung cu bine la destinația dorită aici pe pământ, iar Biblia mă ajută să ajung acolo unde doresc în viața de dincolo.”
CÂTEVA SFATURI LEGATE DE BIBLIE:
Biblia trebuie să o citim pentru a deveni mai înțelepți. Trebuie crezută că să fim în siguranță. Trebuie trăită pentru a devenii sfânt și fericit. Ea nu trebuie apărată, ea trebuie trăită.
Ea este ceasul vremii și al istoriei
Vasile Răuț
Biblia este o fereastră prin care putem privi din lumea această, ca dintr-o închisoare, înspre libertatea veșniciei.
Voltaire s-a lăudat că scrierile lui vor face că Biblia să fie uitată peste o sută de ani. De curând, operele lui complete s-au vândut pe doi dolari, Biblia nu are nevoie să fie rescrisă, ci recitită.
Biblia te va despărți de păcat sau păcatul te va despărți de Biblie.
– D. L. Moody
Ținând Biblia deschisă nu vei găsi închisă poartă cerului!
Nu critica Biblia, las-o pe ea să te critice!
Duhul lui Dumnezeu l-a inspirat pe Apostolul Pavel să-i scrie tânărului Timotei următoarele cuvinte care să rămână valabile pentru toate generațiile:
Toată Scriptura este însuflată de Dumnezeu și de folos ca să învețe, să mustre, să îndrepte, să dea înțelepciune în neprihănire.
2 Timotei 3:16
Rev. Ilie U. Tomuța

