Pe paginile Bibliei la cartea proorocului Isaia găsim un mesaj pe care Dumnezeu îl are pentru fiecare om.
Căutați pe Domnul cîtă vreme se poate găsi; chemați-l, cîtă vreme este aproape.
(Isaia 55:6)
Un alt om a lui Dumnezeu, proorocul Amos 5:6 spune:
Căutați pe Domnul, și veți trăi! (Amos 5:6)
Una din afirmațiile făcute de prințul predicatorilor C.H. Spurgeon a fost înregistrată, iar apoi comentată de unul dintre cei care îl asculta mereu.
Iată afirmația: „Studiul corect al omenirii este omul.”
Comentatorul însă a făcut următoarea afirmație care pare a fi bine justificată: „Nu mă voi opune celor spuse de C.H. Spurgeon, dar eu cred că la fel de adevărat este și faptul că trebuie să ajungem să-l cunoaștem pe Dumnezeu”
J. I. Packer, în cartea sa Knowing God spune: „Pentru ca viață noastră să fie una împlinită cu adevărat avem nevoie de a-L cunoaște pe Dumnezeu într-un mod real.”
Pentru cei care nu știu cine este Dumnezeu, pentru cei a căror viață este străină de El, lumea devine un loc tot mai străin, o noapte continuă în care ți-e teamă să te miști.
Te vezi singur și în nesiguranță oriunde te-ai afla. Singur pe stradă, singur în familie, singur printre oameni. Încercăm să-L căutăm pe Dumnezeu în distracții ușoare, într-o viață destrăbălată, poate în ceea ce ne spun oamenii de „știință”. Unii îl caută în sinagogi, în temple, adunări religioase etc. Așa a fost în fiecare generație și asta este până în ziua de azi. Îl căutăm pe Dumnezeu bâjbâind în timp ce EL este foarte aproape de noi, chiar lângă noi.
Când Apostolul Pavel a vorbit unor filosofii ce erau în Atena, împins de Duhul lui Dumnzeu, le-a făcut următoarea mărturisire:
Fapte 17:24-27
24 Dumnezeu, care a făcut lumea și tot ce este în ea, este Domnul cerului și al pămîntului, și nu locuiește în temple făcute de mîni.
25 El nu este slujit de mîni omenești, ca și cînd ar avea trebuință de ceva, El, care dă tuturor viața, suflarea și toate lucrurile.
26 El a făcut ca toți oamenii, ieșiți dintr’unul singur, să locuiască pe toată fața pămîntului; le-a așezat anumite vremi și a pus anumite hotare locuinței lor,
27 ca ei să caute pe Dumnezeu, și să se silească să-l găsească bîjbăind, măcar că nu este departe de fiecare din noi.
Acesta este adevăratul Dumnezeu care este în permanență în căutarea noastră. Dumnezeul care ne vizitează de multe ori la casele noastre timp în care noi nu suntem acasă. Începând cu zori fiecărei zile El ne întâmpină cu tot ce are mai bun pentru noi.
Binețele ce ni le dă în fiecare dimineață prin răsăritul de soare sunt semne ale dragostei Lui. Pâinea ce ne-o dă în fiecare zi, aerul curat pe care-l respirăm sunt cadouile zilnice.
Pentru nici una din acestea nu ne cere nici o taxă. Toate sunt darurile Lui pentru noi.
Cu toate acestea omul a ales să-l asemene pe Dumnezeu cu „un om îmbătrânit de zile”, cu un om ce obosește mereu, o anume ființă cu limite. Nemulțumit de EL, de modul cum conduce lumea, L-am alungat din costinta noastră, din școli, din cărți, din inimile noastre și binențeles că din viețile noastre. Prezența Lui ne deranjează. Am ales să-I băgăm de vină în ceea ce face ca apoi să spunem că de fapt El nici nu există. Omul de tip nou, „omul așa zis înțelept” a înebunit. Asta spune Biblia. Nebunul zice în inima lui: „Nu există Dumnezeu.”
Am auzit povestea unui ateu care a ales să bage de vină lui Dumnezeu în tot ceea ce El a creiat, ca apoi să spună că El nici nu există. Și-a ales o zi frumoasă când să stea tolănit în livada lui plină de flori, vegetale, pomi de diferite soiuri. Stătea întins la umbra unui stejar falnic și lângă el o loză de dovleac. Și-a început conversația cu Dumnezeu în care nu credea.
„Doamne, dacă pretinzi că ești deștept, cum de ai făcut acest copac uriaș care să facă un fruct atât de mic și această vegetală numită dovleac să facă un fruct atât de mare?”
Dumnezeu a ales să-I răspundă printro adiere de vânt care a făcut să cadă o ghindă din stejar. A căzut tocmai pe nasul ateutui. A serit în sus strigând: „Vai, Doamne, deștept est!”. Dacă stejatul ar fi făcut fruct cât dovleacu, mi-ar fi zdrobit nu numai nasul, dar tot capul în care am acumulat atâta prostie!”
Dragi mei, așa arată omul fără Dumnezeu. Cu toate acestea Dumnezeu vrea să i se descopere. Apostolul Pavel căruia Dumnezeu I s-a descoperit într-un mod miraculous face o afirmație despre această carte numită Biblia:
Toată Scriptura este însuflată de Dumnezeu și de folos ca să învețe, să mustre, să îndrepte, să dea înțelepciune în neprihănire, pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvîrșit și cu totul destoinic pentru orice lucrare bună.
2 Timotei 3:16-17
Această carte are puterea de a schimbă viețile omenilor. El este interesat de tine, de viață ta. Te caută zilnic pe unde umblii. Ar vrea să stea de vorbă cu tine. Pe acest Dumnezu îl poți cunoaște citind Sfânta Scriptură. Ai cumva dorința să-L descoperi?
Misiunea Genesis îți poate pune la dispoziție o Biblie prin care poți vedea întregul plan a lui Dumnezeu cu viața ta.
Sunați la 773 575 – 8223 sau email: misiuneagenesis@gmail.com
Fiți binecuvântați.
Rev. Ilie U. Tomuța

