Iar sămânţa căzută în pământ bun este cel ce aude Cuvântul şi-l înţelege; el aduce rod: un grăunte dă o sută, altul şaizeci, altul treizeci.” (Matei 13:23)
Dacă Domnul face ca în pământul receptiv al vieții noastre născute din nou să fie semănată chemarea de a fi „ProMisiune”, ar fi bine să nu ne mai străduim să ne facem singuri socotelile cu privire la rezultate. Nu o să ne iasă. Înțelegerea, păstrarea și trăirea acestei chemări cere credință, credincioșie și, de multe ori, schimbare. Iar rodirea de la un singur grăunte la treizeci, la șaizeci sau la o sută este garantată de Cel care cheamă lucrurile care nu sunt ca și cum ar fi, El fiind Dumnezeul care crează oportunități extraordinare de lucrare în contextele cele mai dificile și oferă abilitățile necesare ca planurile Sale să se împlinească, atât prin tineri cât și prin vârstnici.
În timp ce minunile lui Dumnezeu au implicat de cele mai multe ori binecuvântare și abundență – până că și secerișul de suflete este mare – totuși, în statisticile Împărăției, persistă și un deficit. Acest deficit al numărului mic de lucrători, de fapt, reprezintă minunea prin care Dumnezeu extinde harul de a recruta și astăzi noi lucrători care să lucreze împreună cu El. Și cum să nu te dedici când iei în calcul faptul că atunci când Dumnezeu intră în ecuație, rezultatul depășește întotdeauna participarea umană?
Citește și despre
- Credință, credincioșie și schimbare!
- Viziunea pentru o „fabrică” spirituală!
- Gândul misiunii semănat în multe biserici!
- Pentru că Dumnezeu este ProMisiune!
- Pregătiți pentru o nouă etapă de rodire!
- Admitere la CRST și cursuri oferite celor preocupați de mântuirea musulmanilor!