Un lucru cer dela Domnul, și-l doresc fierbinte: aș vrea să locuiesc toată viața mea în Casa Domnului, ca să privesc frumusețea Domnului, și să mă minunez de Templul Lui. Căci El mă va ocroti în coliba Lui, în ziua necazului, mă va ascunde supt acoperișul cortului Lui, și mă va înălța pe o stîncă.

Psalmul 27:4-5

Una din cele mai tragice descoperiri ale secolului 21 este că ne simțim singuri, oameni ai nimănui. O generație caracterizată de familii ce locuiesc în aceeași, casă dar singuri. Fiecare își are camera lui în care își are instalat propriul televizor. Fiecare își are telefonul lui, fiecare își are mașina lui. Și totuși, ceea ce îi mai țin pe unii împreună poate fi un animal, sau cine știe ce altă vietate. Trăim vremuri caracterizate de un strigat de singurătate. Copii plâng fiindcă sunt lăsați singuri. Bătrâni întreabă: „Unde sunt copiii pe care i-am crescut cu atâta dragoste? Soții care sunt rămase singure și soți care sunt rămăși singuri.

Nu am fost creați să fi așa. Dumnezeu a vrut că oamenii să trăiască împreună, cât mai aproape unul de celălalt. În schimb diavolul a ales opoziția. Omenirea a ales să trăiască un mod de viață cât mai departe unul de celălalt, dacă se poate singuri. Astfel, după atâtea generații iată-ne ajunși la ceea ce nu ne-am fi dorit. Suntem străini de Dumnezeu, străini de cei de lângă noi, străini de cei ce ne sunt membrii ai familiei, ba chiar străini de noi înșine.

Probabil că pe bun drept cineva spunea:

Singurătatea este în esență un fel de nesimțire, o încetare a atenției pe care i-o acordăm Celui ce este pururea cu noi.

Generații la rând, diavolul ne-a instruit să nu clădim poduri între noi, ci mai degrabă ziduri. Suntem o generație ce pune mai mult preț pe lucrurile fără importantă. Alergam fiecare în direcția pe care ne-o alegem. Ne intersectăm viețile unii cu ceilalți nu pentru că vrem, ci pur și simplu din întâmplare. Cel ce trece pe lângă noi este invizibil. Suntem cu capul în nori sau chiar mai sus. Am ales să scormonim cosmosul pentru a găsii ceva care să ne dea satisfacție. Am plecat în spațiul cosmic, uitând de cei de lângă noi. Nu mai vrem să știm ce se întâmplă în jurul nostru. Suntem împreună și totuși singuri. În casele celor de lângă noi e boală, e suferință, e multă jale și extrem de multe nevoi. Nu mai vedem și nici nu mai auzim nimic. Recunoaștem sau nu, acesta este astăzi stilul de viață. În familie sunt părinți, copii, bunicii și totuși fiecare își trăiește singurătatea lui. Întrebarea este: Mai poate fi oare un loc în univers în care să nu mai fim singuri? Răspunsul este unul sigur. Acesta unul singurul și sigur este: BISERICA DOMNULUI ISUS HRISTOS.

Întrebarea unora poate fi: „Ce anume este Biserica că să pot adera la ea, să mă integrez în ea pentru a nu mai fi singur?” Ceea ce putem spune cu toată încrederea este că „Biserica” nu este o organizație omenească. Ea este o realitate divină și umană. Ea este Casa lui Dumnezeu în care toți se subordonează Duhului Sfânt. Aici toți devenim una. Suntem împreună purtători de dragoste unul față de celălalt. Societatea are nevoie de noi. Odată ce acceptăm Biserica și faptul de a fi mădulare în Trupul lui Hristos, noi nu mai suntem singuri. Noi suntem o familie a cărui Cap este Isus Hristos. Suntem mădulare în acest Trup Sfânt. Pentru astfel de oameni Isus Hristos s-a rugat astfel: „Mă rog că toți să fie una, cum Tu, Tată, ești în Mine, și Eu în Ține; că și ei sa fie una în Noi, pentru că lumea să creadă că Tu M-ai trimis.”

După multe luni de așteptare, o tânăra din Rusia a obținut viza necesară pentru a-și vizita rudele ce locuiau în Canada. După ce a sosit în Canada, i-au fost arătate diferitele atracții ce le avea Canada. Tânăra era foarte impresionată de mulțimea de lucruri ce erau la dispoziția oamenilor. Rudele se așteptau că într-o zi să spună că vrea azil politic în Canada. Spre surprinderea tuturor ea a zis: „Abia aștept să mă întorc în Rusia la micul grup de credincioși din care fac parte. Ea a remarcat ceva ce ceilalți din Canada nu mai sesizau: „Aici toți sunt atât de ocupați de lucruri încât nimeni nu mai bagă de seamă cealaltă persoană. În Rusia însă, deși oamenii nu dispun de prea multe posesii materiale, ei sunt legați unii de alții.

Ei au ceva ce-i ține legați laolaltă. Ei acolo nu sunt singuri, ci trăiesc cu adevărat ca frații, ca oameni ce formează o adevărată familie. E locul unde unii poartă poverile altora. Oamenii care se știu se bucură de cei din jur. Biserica din care ea făcea parte era locul unde părtășia era importantă. Era locul unde știau să cânte împreună, unde să se roage împreună, locul unde puteau plânge împreună. Toate acestea pentru că acolo este prezent Dumnezeu.

Cauți cumva un loc unde să nu mai fi singur? Biserica Domnului Isus Hristos este singurul loc în care nu te poți simți singur. Ești cumva istovit și cauți odihnă? Biserica este cea care îți poate oferi un loc în care sufletul să-și găsească odihnă. Ai nevoie de alinare? Ai pierdut prietenii. Biserica te așteaptă cu brațele deschise. Isus Hristos, conducătorul Bisericii îți spune: „Fii binevenit.”

Rev. Ilie U. Tomuța