“Dar in zilele de apoi voi aduce inapoi pe prinsii de razboi ai Elamului, zice Domnul.”
Ieremia 49:39
Dragi frați și surori,
Vă salutăm cu drag din Lesbos.
După luni de rugăciune, Dumnezeu ne-a deschis larg porțile vestirii Evangheliei mântuitoare a lui Isus Hristos. Suntem foarte încântați și fericiți că Dumnezeu a oferit această mare oportunitate refugiaților iranieni și afgani din Lesbos și că lucrează printre ei cu puterea Sa cea mare.
În aceste câteva săptămâni de când ne aflăm în Lesbos, vedem că Duhul Sfânt a creat o foame după Dumnezeu în acești oameni. Luni seara, trei tinere afgane dintre cei care au venit la cină oferită de centrul “Casa Păcii” au început să pună întrebări despre Isus Hristos înainte de servirea mesei. Toți au trecut prin situații groaznice. De fapt, dificultățile vieții lor i-au făcut să se confrunte cu întrebări de bază despre viață și despre Dumnezeu. Am putut să le împărtășim mesajul lui Hristos.
Este foarte plin de speranță să vezi afgani care caută să-L cunoască pe Dumnezeu. În trecut, nici măcar nu doreau să audă despre Hristos și respingeau discuțiile chiar de la început. Cu toate acestea, Dumnezeu a deschis o nouă ușă pentru acest popor suferind. Suntem fericiți să fim împreună cu voi, parte din planul de mântuire al lui Dumnezeu pentru aceste popoare.
Dar acest lucru aduce cu sine de asemenea multe provocări și greutăți. Atacurile spirituale, poverile oamenilor, a lucrării pe de o parte iar presiunea financiară pe de altă parte. Ne-am dat seama că bugetul nostru în organizație iar a scăzut drastic. Am dori să vă rugăm să ne ajutați atât în rugăciune, cât și financiar pentru a ne putea continua slujirea în Lesvos.
Avem nevoie de cel puțin 2500 de euro lunar pentru a ne acoperi toate cheltuielile de lucrare și de trai. În ultimele luni s-a creat un echilibru dar relocarea a adus o nouă greutate prin plăți ce trebuiau făcute în avans pentru depozite și garanții pentru deschiderea unor contracte noi, închiderea celor vechi, mutarea peste mare, iar dezechilibrul a reapărut.
Prin urmare, dacă simțiți că Dumnezeu vă conduce să puneți umărul ca această greutate să fie ridicată, vă vom fi foarte recunoscători și știm că Domnul va răsplăti fiecăruia așa cum numai El o poate face.
Vă mulțumim că în decursul anilor ne-ați fost alături și am rămas pe câmpul de misiune să continuăm lucrarea de răspândire a Evangheliei.
Vă mulțumim pentru consecvența arătată de-a lungul vremii. Împreună cu Domnul, cu toții alcătuim acea funie care, împletită în 3, nu se rupe ușor.
Vă rugăm să mijlociți împreună cu noi pentru:
- Domnul să restabilească echilibrul bugetului nostru,
- Curaj pentru cei care aud Evanghelia, să nu cadă sub presiunea vechii religii sau a grupurilor din care fac parte, familii, prieteni, conaționali,
- Călăuzire și ca Domnul să însoțească cu semne și minuni vestirea Cuvântului Său.
Vă mulțumim că ajutorul dumneavoastră face o diferență atât de mare în lucrarea dintre persani!
Domnul să vă binecuvânteze și să vă răsplătească toate eforturile pe care le depuneți ca Evanghelia să ajungă în locuri și inimi greu accesibile!
Pentru susținere financiară, donațiile pot fi făcute în conturile APME. La fiecare donație vă rugăm specificați “pentru familia Shafaati”.
Susține proiectele de misiune prin dărnicia ta
wire transfer
Bank Name: Bank of America
Routing number: 081904808
Account number: 002913835506
Account name: Genesis Mission
Address: 1713 w Sunnyside ave Chicago, IL, 60640
online banking
Account Name – Philadelphia Romanian Church of God
Address – 1713 w Sunnyside ave Chicago, IL, 60640
La detalii scrieți: Pentru Genesis Mission
prin cec bancar
Puteți trimite un CEC prin poștă la adresa:
Philadelphia Church, 1713 W. Sunnyside, Chicago, Il. 60640.
Pe cec scrieți „GENESIS MISSION”, iar la notă treceți proiectul pentru care sunt destinați banii.