“… ceea ce câștigă biruința asupra lumii, este credința noastră.”
1 Ioan 5:4

Este o întâmplare reală despre David și Goliat pe care o știu nu numai adulții, ci și copiii, ba mai mult, o știu și ateii. Am auzit predici despre traista lui David, despre praștie. Despre David am auzit chiar multe predici. Prea puține am auzit însă despre cele cinci pietricele. Cu siguranță că ele aveau rostul lor, dar David s-a folosit doar de una. Biblia nu spune principiul după care David a ales pietricelele. Personal nu cred că pietricica pe care a luat-o David din traistă era una cu noroc. Cred că atunci când le-a ales s-a încrezut în Dumnezeu.

Câștigul bătăliei lui nu a stat în acea pietricică, ci în faptul că el a mers în Numele lui Dumnezeu.

Cum un copil poate merge să se lupte cu un uriaș? Ce șanse ar putea avea?

Unora le trece prin cap ceva la care Dumnezeu nu a gândit vreodată. Unii cred că David nu era sigur că-l va nimeri cu prima piatră. Poate nici cu a doua și poate nici cu a treia, sau poate nici cu a patra. A luat cinci pietricele ca să fie sigur că una dintre ele îl va pune pe Goliat la pământ. Adevărul este că, victoria nu a stat în niciuna dintre cele cinci pietricele. Victoria a constat în credința pe care David a avut-o în Dumnezeu și nicidecum în inteligență lui sau în faptul că a practicat trasul cu praștia.

Apostolul Ioan face foarte clar faptul că singura șansă de a birui pe diavolul (pe Goliat) este credința noastră în Dumnezeu. „…ceea ce câștigă biruință asupra lumii este credința noastră” (1 Ioan 5:4). 

Într-un fel sau altul, noi plecăm la război în fiecare dimineață. Ce punem oare în traista noastră de război? Poate suntem preocupați de a pune tot felul de merinde, dar nimic din Cuvântul lui Dumnezeu. În modul acesta Goliat poate fi fără nicio platoșă de apărare. Vom trage pe lângă el și astfel el poate să ne răpună în orice moment.

Eram la ieșirea dintr-o parcare subterană în Chicago. În fața mea, chiar în față ușii de la ieșire era un bărbat de culoare. Împingea în ușă să o deschidă. Mă uităm la el, gata să bufnesc în râs de câtă forță punea să deschidă ușa. M-am apropiat de el atingând-l pe umăr. I-am zis: „Șir, can I help you?” S-a uitat la mine de parcă eu aș fi un copil, iar e lar fi un Goliat. Am zis din nou. „Please, let me help you.” Am apucat mânerul uși cu două degete și am tras de ea foarte ușor și am deschis-o. Trebuia tras de ușa și nicidecum să împingi de ea. Am și dispărut imediat pentru că l-am făcut de rușine. Goliat poate fi mare, dar fără să aibă în cap ce trebuie.

Ateii nu văd biruința lui David ca o minune, ci ei spun că „trebuia să fii mare prost să nu-l poți nimeri după gabaritul cel avea.” Minunea este că Dumnezeu a direcționat piatră din praștie folosind degetele lui David. Piatră a intrat în capul lui Goliat, în care nu avea nimic decât prostie. Există oameni cărora dacă le spargi capul, muncești degeaba pentru că nu au nimic în cap. Cum luptăm noi cu asemenea oameni? Nu cred că noi trebuie să luptăm cu asemenea oameni pe contul nostru. Dumnezeu luptă cu ei folosindu-se de noi, de traista noastră, de un verset din Scriptură cu care îl doborâm pe Goliat.

Am auzit că în Rusia Comunistă a avut loc o conferință despre ateism. Un profesor universitar, doctor în te miri ce s-a urcat pe podim într-o sala supraaglomerată cu scopul de a prezenta oamenilor ateismul. După câteva ore în care a încercat să explice inexistentă lui Dumnezeu a încheiat în felul următor.

– Dacă Dumnezeu totuși există, să vină aici pe scenă și să-mi tragă două palme pentru că l-am dezonorat prin ceea ce am spus despre El.

Un bărbat din sală s-a ridicat de pe scaun urcând pe podium. L-a privit în față pe domnul profesor, iar apoi i-a tras două palme după care a zis:

– Dumnezeu m-a trimis pe mine să vin în locul Lui să-ți trag două palme. El nu poate veni momentan fiindcă e într-o conferință cu ateii care nu au avut curaj să fie aici în seară asta.

David iubea pe Dumnezeu și nu putea să accepte că Dumnezeu să fie batjocorit de un filistean. Personal cred că David plin de dragoste pentru Dumnezeu a băgat mâna în traistă, plin de dragoste pentru Dumnezeu a pus-o în praștie și plin de dragoste și încredere în Dumnezeu a spus: „Vin împotriva ta în Numele Dumnezeului oștirilor.” Piatră s-a dus exact în locul în care a dirijat-o Dumnezeu.

Întotdeauna Dumnezeu se folosește de oameni care stau tari în promisiunile Lui. Noi putem fi asemenea oameni care să lucrăm împreună cu EL. Nu suntem genii, dar suntem oameni pe care El se poate baza în fiecare zi și aceasta datorită faptului că noi ne bazăm pe promisiunile Lui.

Petre Țuțea spunea: „În fața lui Dumnezeu nu există genii. Dumnezeu nu lucrează cu genii, ci cu oameni.”

Un astfel de om poți fi tu sau pot fi eu. Împreună cu El putem învinge atât pe Goliat cât și armata lui. Avem nevoie doar ca întotdeauna să avem cu noi o traistă, o praștie și un verset din Scriptură. Cu acestea plecăm la război spunând: „Este scris…”

Dacă Diavolul se teme de ceva, acel ceva este Cuvântul lui Dumnezeu. Avem noi oare în traistă noastră (inima noastră) pietricica cu care să-l învingem pe Goliat? Este singură noastră șansă.

Rev. Ilie U. Tomuța