Este cu totul neindicat să întrebi un român la Paște sau la Crăciun dacă e creștin? La asemenea Sărbători tot românul spune că este creștin. A fi creștin în continuă mișcare nu înseamnă să faci totul în grabă, ci totul sub inspirația Cuvântului lui Dumnezeu. Poți fi cu adevărat creștin și pe oriunde treci să lași urme pe care alții pot călca cu încredere. Un asemenea creștin dacă nu poate predica cu gura va predica prin mărturia vie pe care o oferă celor din jur. Din păcate acești creștini sunt tot mai puțini.
Poți însă să fii și creștin necreștin (pocăit nepocăit). În termini mai actuali creștin împiedicat de ambele picioare, unul care merge tot timpul pe cine știe câte cărări. Astăzi e într-o biserică, mâine în alta după care s-ar putea să nu-l mai vezi cine știe câtă vreme sau să auzi despre el lucruri contrare învățăturii Scripturilor. Astfel de creștini întotdeauna au scuze la îndemână pentru a se dezvinovăți.
Am auzit de un „frate” care a fost acuzat de faptul că bea. Avea totuși o calitate, a recunoscut, dar cu următoarea remarcă. „Recunosc că beau, dar eu judec la fel și dacă beau și dacă nu beau.”
Nu mă îndoiesc că ne-am pus cel puțin odată întrebarea: „Ce fel de creștini suntem?” Suntem creștini cu adevărat? Apostolul Pavel ne spune că suntem datori să ne autoverificăm: „Fiecare să se cerceteze pe el însuși…” (1 Corinteni 11:28)
Iată o metodă prin care ne putem verifica fiecare în parte:
În dimineața învierii îngerul a venit cu un mesaj pentru cei ce vor să-l audă.
Mesajul este o chemare din partea lui Dumnezeu:
- Veniți,
- Vedeți,
- Duceți-vă,
- Spuneți.
Aceste cuvinte au caracterizat întotdeauna pe creștinii care sunt tot timpul într-o continuă mișcare. Ei sunt acei creștini care și-au înțeles chemarea. Cu ajutorul Duhului Sfânt și acestor oameni biserica este într-o continuă creștere numerică și spirituală.
Sunt patru verbe care-i pune pe adevărații creștini în mișcare. Cu ei se laudă Dumnezeu în fața întregului cer. Probabil că suntem șocați să auzim faptul că există și creștini necreștini (dacă vreți mai clar „pocăiți nepocăiți”) Ei există și, din nefericire, nu sunt puțini. Mai grav este că unii dintre ei sunt ascunși în biserici și sunt văzuți doar în anumite situații. (Ei sunt ca niște stânci ascunse la mesele voastre… (Iuda 1:12)
Dacă există rău în biserici, el este pricinuit de asemenea „creștini”. Despre ce anume vorbim când zicem creștini necreștini sau în limbaj popular „creștini împiedicați de ambele picioare”?
Iată câteva caracteristici ale lor.
1. Ei susțin că sunt creștini, dar nu vin niciodată la biserică, niciodată nu au ținut în mână o Biblie. Tot ceea ce știu e din cele ce au auzit la alții (din păcate tot ca ei).
2. Ei vin la biserica doar la Paște și la Crăciun și chiar și atunci vin aduși de alții. Era Duminica Floriilor. Eram în drum spre biserică cu mașina și în fața mea am văzut un măgăruș purtat de doi bărbați. În spatele măgărușului era o coloană de aproximativ 100 de persoane. Unde credeți că ducea măgărușul toți acei oameni? Bineînțeles că la o anume biserică. Eram tentat să opresc mașina și să felicit măgărușul, ba chiar să-l și întreb: „Unde i-a găsit pe toți cei ce-l urmau și cum de a reușit să-i convingă să vină cu el la biserică?” M-am gândit în sinea mea: Pe lângă faptul că Dumnezeu a făcut acest animal de o încăpățânare rară, el are și calități bune. Știți care? Atunci când Dumnezeu nu mai poate comunica cu omul, apelează la măgăruș. De pildă când prorocul Balaam nu mai distingea vocea lui Dumnezeu, El a folosit metoda „măgărușul”. Din păcate acești „creștini” îi mai poți vedea la biserică la Sărbătoarea Paștelui sau pe unii doar la paștele cailor.
3. Ei vin la biserică, dar de fapt ei nu sunt acolo. Ei sunt cu mintea și inima la afacerile lor. În timpul închinării, în timpul rugăciunii, în timpul predicării Evangheliei ei sunt preocupați cu afaceri, ce să cumpere și ce să vândă. Fac tranzacții de conturi dintr-o bancă în alta, chiar dacă banca e închisă duminica. Li se pare că programul a fost foarte scurt doar datorită faptului că nu au reușit să rezolve tot ce aveau de făcut.
4. Ei vin la biserică cu tradițiile lor adunate de pe cine știe unde. Sunt interesați la Sărbători să se închine dumnezeului lor numit stomac. Se gândesc la tot felul de verdețuri amare.
Un enoriaș al unei biserici a întrebat preotul: „Părinte ce nu e voie să mâncăm în Vinerea Mare. Preotul inspirat de Duhul lui Dumnezeu i-a zis: „Fiule, să nu vă mai mâncați unii pe alții, ci să vă iubiți cum ne-a iubit Isus Hristos.”
5. Ei vin la biserică urmărind propriile scopuri. Toată viața lor au luptat pentru a fi cineva. Din păcate nu au reușit. O ultimă șansă este să se strecoare într-o biserică unde să încerce să ajungă cineva. Un „creștin” m-a întrebat: „Ce condiții trebuie să îndeplinești ca să fii ales în comitetul bisericii?” Răspunsul meu a fost: „Să nu dorești să fii”. Aproape i-au dat lacrimile.
Am cunoscut în România un membru al unei biserici care era de meserie milițian. La pensie s-a făcut membru într-o biserică. La scurtă vreme și-a manifestat dorința să predice. Pentru el „fluieratul cu chipiul pe cap” sau predicarea Evangheliei era unul și același lucru.
6. Ei sunt cei care tot timpul vor să de-a pe alții la o parte și să facă ei. Ei se uită care departament al bisericii funcționează bine și acolo se bagă să fie șefi. Ei întotdeauna se consideră cei mai buni. Ei cred că pot predica cel mai bine, pot cânta cel mai grozav și încearcă să facă tot ce pot ca cei buni să fie schimbați cu unul ca ei. Ei le știu pe toate, ei sunt soluția oricărei probleme, problemă care de fapt nici nu exista.
Cineva a zis unui frate că nu e bun să cânte în corul bisericii pentru că nu are voce și cântă fals. Fratele a zis: „Cânt fals, dar cânt tare.” Astfel de creștini cântă pe nas, predică după ureche și fac ce le trece prin cap numai să-și atingă scopul.
7. Ei sunt creștini zgârciți peste măsură. Dărnicia sau colectele bisericii îi deranjează cel mai mult.
Un tată și-a luat copilul la biserică cu el. Înainte de a pleca de acasă i-a făcut instructajul zicând: „Fiule trebuie să faci tot ce mă vezi pe mine făcând.” Copilul a ascultat la toate cele spuse. După terminarea colectei copilul a întrebat: „Tată, tu cât ai luat? Eu am luat 10 dolari.” Copilul a făcut exact ce l-a văzut pe tatăl făcând.
Stimați creștini,
Evenimentul învierii este atât de important pentru noi încât ar trebui să ne pună pe gânduri. Asta nu înseamnă că trebuie imediat să fugim până la capătul lumii. Lucrarea de evanghelizare nu trebuie făcută sărind dintr-odată în Africa, Asia ori Europa. Trebuie să începem din casa noastră, la vecini, la rudenii, la colegi. O asemenea practică va dovedi dacă poți merge mai departe până la marginile lumii.
Întrebarea este: „Sunt eu un creștin în continuă mișcare sau unul împiedicat de ambele picioare? Sunt eu creștin real sau sunt un pocăit nepocăit?
Rev. Ilie U. Tomuța
DIRECTOR GENESIS MISSION
Uțu Tomuța este căsătorit cu Mariana și au doi copii. Coordonează Misiunea Genesis și Revista Genesis. Scrie jurnalul online „Din viața de zi cu zi” în care publică săptămânal texte scurte pentru suflet și minte.