În timpul lockdown-ului (10 ani) și pribegiei regelui David prin peștera Adulam (ce copie, exact ca a Domnului Hristos: să ajungi să locuiești din palat în peșteră!), i s-au alăturat aproape 400 de oameni. Scriptura ne spune că aceștia erau „toți ceice se aflau în nevoie, care avea datorii, care erau nemulțumiți” (1 Samuel 22:2), care „nu se acomodau cu sistemul” lui Saul, care se izolaseră de societate. Adică ratații. Respinșii. Retrașii. Și culmea, David a ajuns căpetenia lor! Căpetenia vagabonzilor!
Cum adică să fie rege, să fii uns de Dumnezeu și tu să te asociezi cu inadaptații? Cu drojdia societății? Cu interlopii? Și să mai pretinzi că ești folosit de Tatăl nostru… Ei bine, ce n-au înțeles mulți pastori, mulți preoți și chiar biserici întregi este că Biserica este a unora ca ei. Brennan Mannding chiar a scris o carte „Evanghelia vagabonzilor”, și eu cred că nu a greșit cu nimic. Priviți printre noi: Biserica e plină de oameni care au avut rateuri, care au căzut în patimi, care au umblat cu aureole răsturnate. De bărbați și femei ce au fost declarați irecuperabili de către societate. Ce echipă! Dar paradoxal echipa looser-ilor este condusă însuși de Hristos! Spre o… nuntă!
Evanghelia ne scrie că exact la Golgota, un vagabond a strigat către Hristos: „Doamne, adu-ți aminte când vei ajunge în Împărăția Ta!”. Și urechile lui a auzit incredibilul: „Chiar azi ușile ei îți sunt deschise!”
„Biserica nu este un muzeu pentru sfinți, ci un spital pentru păcătoși”, spun pastorii și preoții. Da, dar și o școală pentru vagabonzi, adaug eu.
Asemeni tâlharului, asemeni cetei lui David, am fost și eu. Dar azi sunt încântat până la Cer că Dumnezeu a îngăduit printre noi „Evanghelia Vagabonzilor!” Într-o zi voi fi la Marea Nuntă!
Nicolae Geantă
Pastor