Să ne rugăm pentru Vietnam

În calitate de  misionari prin rugăciune, am ajuns în VIETNAM.

Stăm în rugăciune înaintea Tronului lui Dumnezeu pentru a mijlocii nu numai pentru frații noștri în credință, dar și pentru cei din conducerea țării.

Puterea diabolică a celui rău în Vietnam este la lucru cum noi nu ne putem imagina.

Vrem să vă descriem doar un mic exemplu pentru a vă motiva la rugăciune.

Unul dintre creștinii arestați pentru că a participat la o demonstrație în favoarea libertății religioase a povestit că, în închisoare, a fost interogat şi torturat.

„Mă interogau la orice oră, chiar şi în toiul nopții.

Polițiștii se îmbătau, mă trezeau, mă interogau şi mă băteau.

Când mă scoteau la interogatoriu, îmi puneau cătușe.

Acestea erau strânse că niște sârme.

Au folosit electroșocuri de fiecare dată când m-au interogat.

Le-au folosit pe picioarele mele, zicându-mi că am folosit picioarele astea că să merg la demonstrații”, a declarat una dintre victimele abuzurilor, sub protecția anonimatului. Această a rămas parțial surdă după ce a fost lovită în repetate rânduri cu pumnii peste urechi.

Pentru noi este îngrozitor doar să citim despre ei.

Cât de înfiorător trebuie să fie pentru creștinii de acolo.

Îngenunchind împreună la rugăciune putem atrage îndurarea lui Dumnezeu peste întreaga țară.

Vă mulțumim,

Misiunea Genesis


Te invităm să ni te alături și să devii un misionar prin rugăciune.

Completezi formularul și intră în echipa misionarilor prin rugăciune.

    Nume și prenume (necesar)

    Adresa de email (necesar)

    Te preocupă o țară anume?

    Scroll to Top
    Scroll to Top