Omagii celui ce a fost Dr. Ravi Zacharias

Ravi Zacharias – Un campion în corida ideilor

În plină criză cauzată de Coronavirus a plecat dintre noi să-și primească coroana un titan al credinței și gândirii creștine Ravi Zacharias. Din prăfuitul și umedul Chennai – cunoscut pentru creștini prin mormântul apostolului Toma – Ravi a ajuns o voce clară, inteligență, rațională, persuasivă în marile centre intelectuale ale lumii. Ravi a fost un apologet inegalabil al credinței creștine, un glas inconfundabil în pustiul paradigmei postmoderne. Prin apariția lui exotică, prin accentul lui sofisticat, prin complexitatea cuvintelor și a sintaxei, prin simplitatea cu care a clarificat confuziile teologice, prin puterea de persuasiune a argumentelor sale și prin logica discursului sau, Ravi a fascinat generații de tineri credincioși, a aprins imaginația unei noi generații de teologi și i-a făcut să gândească pe mari gânditori atei, agnostici și seculari.

Ravi nu a avut doar o inteligență și cunoștință superioare, ci și o carismă captivantă, o prezență personală cuceritoare și o umilință uimitoare. Deși a fost un intelectual creștin de statură înaltă, n-a fost niciodată cu capul în nori. Conceptele teologice imposibile le-a adus în lumea posibilului nostru de înțelegere. A făcut credința interesantă în mediile academice, în contextual postmodern și în sistemul secular. Așa cum spunea de multe ori, scopul lui era să-I facă pe gânditori să creadă și pe credincioși să gândească. La plecarea lui Acasă, putem spune că și-a îndeplinit misiunea. În această continuă coridă a ideilor, Ravi a fost un campion. Dumnezeu l-a chemat să-I dea coroana. Noi rămânem cu un gol imens, în timp ce el este deja plin de gloria Tatălui. 

Pastor Florin T. Cîmpean


Ravi…un adevărat prieten a lui Hristos!

Un model! O mărturie! O motivație!

Pentru el, ieri, vremelnicia s-a încheiat întrând în veșnicie triumfător!

Pastor David Magdut

 Mulțumim Ravi!


„Nu mă voi pierde niciodată pentru că voi fi cu Cel care mă salvează!” (Ravi Zaharias)

S-a născut în sudul Indiei, la Chennai, acum 74 de ani. Inițial a fost vânzător de sări. Fashion indian. La 17 ani s-a convertit la creștinism într-un spital din New Delhi. Inițial adolescentul avusese o tentativă de sinucidere. A fost momentul în care Ravi a înțeles că religiile lumii pălesc în fața creștinismului. Pentru că acesta nu e religie, ci relație directă cu Dumnezeu!

La 20 de ani a migrat în Canada. A urmat studii la universități. Și călătorii misionare epuizabile. Contribuția sa la răspândirea creștinismului și modul științific în care și-a transmis ideile „ucigând” orice filosofie care se putea ridica împotriva lui Hristos i-au adus 10 titluri onorifice de doctor (Honoris Causa) prin Universități. Visul său a fost să deschidă centre RZIM în peste 100 de țări. 

La 37 de ani a predicat la invitația lui Billy Graham. În Amsterdam, la o mega-conferință în fața a peste 3800 de mari evangheliști din 130 de țări ale lumii a avut un mesaj dificil: „Religiile, filosofiile și culturile lumii au creat un vârf de cizmă între Evanghelia lui Hristos și mintea omului!” Evenimentul a fost vârful de lance. Aici începe apologetică sa. Ascensiunea rapidă. Anul următor Ravi a pus bazele fundației RZIM (Ravi Zacharias Internațional Ministries). De atunci mesagerul indo-american a călătorit planeta în lung și-n lat, predicând și apărând Evanghelia sfântă a lui Hristos în fața a milioane de oameni. A vorbit de la soldații de pe frontul din Vietnam, asiaticilor și africanilor săraci, până la miliardarii lumii, de pe terenuri virane, în aer liber, până în aule impresionante ale marilor universități, de la ONU la Academia Militară din Moscova, de la Teatrul Național din Abu Dhabi, la Oxford, Cambridge ori Dineul cu Rugăciune de la Washington. Dacă am menționa numai amvoanele de unde i s-a auzit glasul nu ar încăpea într-o carte! Numai într-un singur an reverend Ravi a predicat la 600 de conferințe în 100 de țări! 

Ultima să călătorie terestră a fost în ianuarie 2020 în Filipine. A fost invitat de fostul mare boxer Manny Pacqhiao la un dineu de rugăciune de Ziua Bibliei la Manila. Pe 19 mai Ravi a plecat în ultima călătorie. La invitația celui mai celebru Rege: Isus Hristos. Invitația are sens unic. Și veșnic. Drum bun Ravi!

A fost foarte iubit de tineri. Și nu doar de ei. Ideile și argumentele sale, gândirea profundă, timbrul vocal, blândețea din ochi, cele 28 de cărți scrise (Logica lui Dumnezeu; Isus printre alți dumnezei; Poate omul trăi fără Dumnezeu; Sfârșitul rațiunii; Mielul și Führerul; Eu, Isaac, să mă căsătoresc cu ține, Rebeca; Lumina în umbra Jihadului etc) l-au impus pe scena lumii nu doar ca o voce de tulnic, ci ca un sfânt ce trebuie urmat! Sfinții ca el sunt singurele clone de care avem atâta mare nevoie, și pe care le-am îngădui!

Zilele trecute fata mea cea mare – un fan devotat al pastorului – mi-a spus tristă: „O să moară Ravi și eu nu am apucat să îl văd face-off!” Azi mi-a dat mesaj: „A plecat Ravi!” Da, Ravi unul dintre cei mai mari apologeți creștini ai secolului a plecat printre îngeri! De la reședința sa din Atlanta. I-am spus fetei mele că lucrarea sa pe Terra s-a încheiat. Urmează altcineva să îi ia locul…

Evanghelizare. Apologetică. Discipline spirituale. Instruire. Caritate. Cinci piloni care îl definesc pe Ravi Zacharias. La înmormântarea sa, familia a spus că nu dorește să primească flori, ci cadouri. Chiar și după plecarea lui, Ravi dorește să facă daruri celor sărmani!

Mulțumim doctor Ravi!
Fie ca memoria ta să fie mereu pomenită!
Și lucrarea pe care ai făcut-o pentru noi să aibă mereu har proaspăt!
La revedere! Or see you soon!

Nicolae. Geantă
19 mai 2020, home


Dr. Ravi Zacharias, omul cu o chemare divină din partea lui Dumnezeu

Într-o perioadă de 25 de ani a scris 33 de cărți, dar cea mai valoroasă fiind viața lui însuși, o viață trăită cu intensitate totală printre oameni de toate categoriile. 

Ca și comunitate română am fost onorați să-l avem la una din cele mai reușite Convenții a bisericilor române organizată de Biserica Betania din Chicago.

Dumnezeu mi-a oferit harul, onoarea să-l pot întâlni personal, timp în care să-l aud rostind cuvinte ce au rămas ca pietre de căpătâi pentru viață mea de fiecare zi.

Întotdeauna prezența lui între oameni a impus un deosebit respect. Când vorbea, te vedeai silit să faci liniște în suflet și să ai suficiente urechi să-l asculți și o inima bine pregătită pentru ceea ce Dumnezeu vorbea prin el.

A plecat spre CASA mult dorită, iar nouă ne-a lăsat o moștenire veșnică ce avea la baza vieți lui de zi cu zi o slujire fără echivoc, trăită sub călăuzirea Duhului Sfânt.

La revedere Dr. Zacharias!

Cu respect

Rev. Ilie U. Tomuța


Dincolo de o minte sclipitoare, o integritate ireproșabilă și o pasiune fierbinte pentru salvarea sufletelor, Dr. Ravi Zacharias a fost și rămâne un model de o modestie creștină care a fost nu numai de cei ce l-au cunoscut îndeaproape, dar și văzut de departe de noi toți ceilalți!

Pastor Cristian Ionescu


Pentru tinerii misionari, Ravi Zacharias rămâne un model de credincioșie față de angajamentul sacru, dar și un exemplu grăitor al faptului că Domnul este preocupat de mântuirea popoarelor.

Deși era doar un adolescent, la convertirea lui a promis că „nu va lasă nici o piatră neîntoarsă în căutarea lui după adevăr”. Și-a trăit viață studiind și proclamând Adevărul, iar în finalul vieții sale omenirea este îmbogățită prin vasta moștenire de cărți în care a scris adevăr despre Adevăr.

Faptul că India a oferit lumii un apologet creștin atât de valoros, naște determinarea de a-l vești pe Hristos și celor mai neevanghelizate grupuri etnice, cu nădejdea că și de acolo se vor ridică acest gen de lucrători creștini, care să-și comunice credința cu claritate și convingere!

 Ileana – Ina Hrișca

Director Executiv al Centrului Român de studii Transculturale


No one prepared me for the hardships that would come with being a conservative Christian at a competitive undergraduate school. As a freshman, I found out very quickly that my worldview not only clashed with those of my liberal and atheist professors but that I was also going to be isolated from the rest of my class and singled out for my beliefs. It was the first time I’ve ever really had to answer for my faith.

After a few phone calls and conversations with my Youth Pastor, he recommended I listen to RZIM. From that moment forward, Ravi Zacharias had such a profound impact on my life, that I can look back today and pinpoint that time as the beginning of a newfound and deeper relationship with Christ than ever before.

Ravi Zacharias didn’t just tackle some of the hardest topics and questions that I was facing, he also inspired me to ask my own questions and dig deeper into God’s Word. Slowly, the breaks in between my classes became a time of studying Scriptures and praying. Those difficult and confusing moments of college have now become memories of endearment because they were spent so closely alongside my Savior Jesus and made me the godly woman that I am today.

It’s not a surprise that even some of the most boasted religious universities will actually lead adolescents away from the Christian faith. I am not one of them, because I had too great of a teacher.

Thank you, Ravi Zacharias, for your love and passion for young people, for the doubters, and the questioners.

Ruth Timlin 


Zilele acestea a plecat Acasă dintre noi unul dintre uriașii credinței creștine, un exemplu de viață și slujire, marele evanghelist-apologet Ravi Zacharias. El a fost credincios promisiunii făcute lui Dumnezeu la 17 ani, bolnav fiind, pe un pat de spital: „Dacă mă ridici din acest pat și mă fac bine, promit să nu las nici o piatră neîntoarsă în urmărirea Adevărului”. Adevărul a fost piatra de temelie a vieții lui. Dragostea pentru Dumnezeu l-a împins în acțiune, dar și în căutarea cunoașterii lui Dumnezeu în Scripturi. Evanghelist itinerant, și unul dintre marii apologeți ai generației noastre, profund și poetic, autentic și magnetic în expunerile lui, a alergat neobosit de-a lungul vieții să predice și să apere Adevărul pe toate continentele.

Îndrăgostit de Dumnezeu cu fiecare fibră a ființei lui, aducea fiecare mesaj al lui și pe cel care îl asculta la Calvar, unde adevărul, dreptatea, dragostea și iertarea se întâlnesc toate în jertfa Domnului Isus Hristos. Ravi Zacharias a plecat pentru o vreme. Noi, creștinii contemporani, am pierdut un mare slujitor. Am câștigat, în schimb, o mare moștenire spirituală. Să nu pierdem această frumoasă moștenire, și să zidim mai departe ceea ce curajosul martor al lui Hristos a început.

Pastor Misionar Marcel Șaitiș


Galerie foto

Scroll to Top