România, câmp de misiune

Ce înseamnă România pentru tine? Copilăria ta? Prietenii tăi? Locuri frumoase? Oameni care te iubesc? România poate fi pentru tine un câmp de misiune. Sunt atât de multe și mari nevoile, și tu știi asta. România are nevoie de ajutorul tău.

Pentru mine România este țara în care m-am născut, țara în care locuiesc, țara în care mi-am petrecut copilăria și l-am cunoscut pe Dumnezeu. Aici, în România, m-am îndrăgostit, aici mi s-au născut copiii, aici am început viața de slujire… În limba română am început să citesc Scriptura, să mă rog, să gândesc, să visez… Lumea este mare, dar România este în inima mea și știu că este și în inima multora dintre voi, cei plecați acum departe de locurile natale.

Am crescut în cultura românească și acest lucru mi-a dat o anumită identitate, care nu este în sine nici bună nici rea, doar este. Această identitate îmi spune cine sunt, nu ce am ales să fiu, ci ceea ce sunt și nu pot nega. Desigur, a fi român nu spune totul despre identitatea mea creștină, însă identitatea fiecărui creștin român nu exclude și nu diminuează identitatea de a fi român. Apostolul Pavel a fost evreu oriunde s-a dus, și chiar dacă a devenit urmaș al lui Hristos și Apostol al neamurilor nu a încetat niciodată să se numească israelit, nu s-a rușinat de acest lucru, nu a diminuat niciodată această identitate, ba dimpotrivă a afirmat ceva ce pe noi ne surprinde: Evanghelia este prioritară evreilor. (Romani 1:16)

Mulți dintre cei care au plecat din România și-au creat un discurs foarte bine pus la punct, astfel încât să-l creadă și să aibă pace cu ei înșiși. Cei mai mulți vorbesc despre cât de rea este țara, ce rele sunt condițiile de viață, cât de mici sunt salariile, cât de puține sunt oportunitățile, cât de mare este corupția și așa mai departe… Compară tot timpul locul de unde au plecat cu locul unde au ajuns, cât de rău a fost și cât de bine este unde sunt. Însă acest tip de discurs, deși liniștește conștiința nu spune toată povestea. Știi că ceva prețios ai lăsat în urmă, amintiri și relații, locuri și oameni pe care nu le-ai putut lua cu tine și care te atrag. O ce răcorire a sufletului este să te întâlnești cu cineva de prin partea locurilor natale și să depănați amintiri… și ce bine este să tragi o vizită în concediul ăla aglomerat și scurt.

Indiferent de ceea ce a făcut, indiferent de chemarea pe care avut-o, indiferent de cât de departe a ajuns în călătoriile lui, Pavel a fost gata să îi ajute pe cei din neamul său. Când a fost foamete în Iudea a strâns ajutoare pentru „frații din Ierusalim”. (2 Corinteni 9) Pavel este un exemplu al celui care a știut să atragă resurse și să facă tot ce a putut pentru a-ți binecuvânta poporul său. Pavel a spus mai întâi iudeul și apoi grecul. (Romani 1:16) Cred că trebuie să învățăm ceva de la Pavel. Pavel spune să facem bine tuturor oamenilor, dar mai întâi fraților în credință. (Galateni 6:10) De asemenea, principiul acesta se poate aplica și astfel: „Fă bine fraților în credință, dar mai întâi fraților în credință români.” Fă bine tuturor, dar mai întâi românilor.

Sunt tot felul de proiecte și slujirii creștine în care te poți implica peste tot în lume, dar cred că este timpul să te întorci cu fața către România. Chiar dacă acum ești departe de țara ta și slujești în mijlocul unui popor „cu limbă străină”, există o povară interioară care te atrage să faci ceva pentru țara ta. Nu vreau doar să atrag atenția asupra unei nevoi sau să te sensibilizez, îmi doresc ceva mai mult. Mi-ar plăcea să te provoc să faci un plan concret pentru implicarea ta în România. România poate fi un câmp de misiune foarte real, atractiv și binecuvântat pentru tine. De fapt, România este mare. Începe cu ceva mic, ceva clar, ceva care poate fi cântărit, numărat și evaluat.

  1. Alege o localitate care înseamnă ceva pentru tine. Poate fi localitatea în care te-ai născut sau cea în care ai crescut sau o localitate pe care Dumnezeu a pus-o pe inima ta. Poți alege chiar două sau trei localități, în funcție de cât de mult vrei și poți să te implici. Eu aici sugerez un model de acțiune, dar poți să adaptezi schița aceasta situației tale. Sunt sute de sate sau poate chiar mii care nu au nicio biserică evanghelică încă. Sunt zeci de biserici care nu au slujitori. Sunt biserici mici și firave care se zbat pentru supraviețuire. Orice ajutor este ca o mână întinsă de la Dumnezeu.
  2. Fă o slujire în rugăciune. Roagă-te lui Dumnezeu pentru localitatea pe care ai ales-o. Pune-o pe lista ta de rugăciune. În fiecare zi trebuie să o ai sub ochi. Roagă-te lui Dumnezeu ca să-ți dea un plan. Roagă-te ca Dumnezeu să-ți dea ocazia să slujești acolo.
  3. Contactează frații din acea localitate. Primește vești de la ei. Află ce se întâmplă acolo din punct de vedere spiritual. Spune-le că cineva care se află departe se roagă pentru ei. Da, e periculos să primești vești din locuri în care ți-ai lăsat o parte din inima ta, locuri la care ești sensibil și știi că veștile nu pot fi prea bune, și, totuși, asumă-ți riscul lui Neemia de a afla situația reală și de a face ceva. Lumea aceasta este binecuvântată nu de cei care vorbesc și au intenții bune, ci de cei care nu se ascund din fața nevoilor atât de mari și multe, și cu puterea pe care o au își deschid brațele pentru a face ceva concret pentru a schimba în bine lucrurile. Să reacționezi la o stare de fapt și să simți că trebuie să faci ceva este una, dar să faci un plan și să depui toate eforturile ca lucrurile să se întâmple este altceva.
  4. Vorbește cu cineva despre ceea ce ai pe inimă. Prezintă celor apropiați și prietenilor tăi sau grupului tău de rugăciune localitatea pe care o ai pe inimă. Rugați-vă pentru localitatea aceea, pentru situații concrete de acolo, pentru persoanele pe care le cunoști. Vorbește cu oameni care te pot înțelege și te pot susține și solicită-le să se roage pentru tine. Poate că nu vor simți la fel ca tine, însă pentru că te cunosc pe tine, se pot ruga și te pot susține. Dacă nu comunici, lucrurile pe care Dumnezeu le pune pe inima ta rămân ascunse. Neemia a comunicat, a făcut planuri, a strâns resurse și a condus proiectul până la final.
  5. Fă o vizită de misiune. De data aceasta când vei merge în localitatea pe care o ai pe inimă te vei duce în vizită de misiune, pregătit în rugăciune și în căutarea feței lui Dumnezeu. Nu vei mai face doar o simplă vizită, ci vei încerca să aduci binecuvântare acolo unde mergi. E vorba de impactul pe care vrei și poți să îl creezi. Poți să strângi câteva resurse ca să binecuvântezi oamenii de acolo. Invită alături de tine pe cineva care poate contribui spiritual pentru lucrarea din locul acela: un pastor, un predicator, un profet, un om de afaceri, un om cu o mărturie încurajatoare, etc…
  6. Colaborează cu o organizație creștină care poate susține efortul tău. Știu că aici ating un punct sensibil, dar ai nevoie de susținere spirituală, cel puțin de susținerea bisericii locale. De exemplu, poți colabora cu Misiunea Genesis. Misiunea Genesis este o organizație creștină care prețuiește implicarea personală în slujire și în misiune, însă efortul structurat poate să aducă un impact mult mai mare pentru Hristos. O astfel de organizație poate superviza efortul tău pentru a se asigura că proiectul se derulează în condiții care aduc slavă lui Dumnezeu. Fără îndoială, proiectele mici le poți face singur, însă în momentul în care dorești să faci ceva de impact mai mare ai nevoie de relații, de resurse mai multe și de oameni cu experiența unor proiecte de misiune, iar Misiunea Genesis este locul unde poți începe sau locul de unde poți duce implicarea ta la un nou nivel.
  7. Nu renunța. Continuă să te implici. Nu lăsa criticii să te descurajeze. Dacă nu faci nimic nu vei deranja pe nimeni, însă în momentul în care te vei apuca de treabă vei întâlni foarte multe obstacole. Progresul va fi lent. Nu vei găsi prea mulți oameni pe care să te bazezi. Banii nu vor fi aproape niciodată suficienți. Vei clădi ceva și apoi va părea că se dărâmă, din nou o vei lua de la capăt, însă perseverența este cea care câștigă pe termen lung.

Uneori, ai nevoie să iei o pauză ca să-ți tragi sufletul. Vorbește despre provocările pe care le întâlnești cu oamenii care au trecut înaintea ta pe drumul pe care treci tu acum. Așteaptă un timp mai prielnic. Unele lucruri își au timpul lor și nu poți face mai nimic, decât să aștepți un moment mai bun. Asta nu înseamnă că trebuie să stai pe margine în timp ce aștepți ziua marelui tău proiect. Implică-te în proiecte și lucrări în care poți să îți aduci contribuția. În felul acesta crești și Dumnezeu te pregătește pentru ceea ce are pentru tine. Pentru a primi ceea este destinat de Dumnezeu pentru noi, trebuie să fim credincioși în proiectele și slujirile altora. (Luca 16:12)

Exemple negative nu trebuie să te facă să nu mai faci nimic. Experiențele negative, de asemenea, nu trebuie să fie folosite drept justificare de a te retrage din proiecte sau din susținerea slujirii. Exemplele și experiențele negative îți spun că ceva trebuie să faci diferit, nu că trebuie să renunți. Cel care vrea să facă ceva, găsește soluții; cel care nu, inventează scuze.

Știu că mulți dintre cei care au plecat din România sunt oameni care au o inimă precum Neemia, oameni de încredere care știu să își facă bine treaba acolo unde sunt, creștini care știu să răspunsă provocărilor, oameni care știu să pună pe picioare proiecte de mare impact, oameni cu viziune, deschiși pentru schimbare și acțiune, oameni cu multă credință și dârzenie, oameni care nu renunță și care se roagă pentru cei rămași acasă… România are nevoie de astfel de oameni, oameni care au o viziune largă a Împărăției și a căror inimă bate pentru România.

Dr. Valentin Dedu

Pastor

Valentin este căsătorit cu Corina și au trei copii. Valentin dedu este pastor al Bisericii Sion din Timișoara și autor a 5 cărți.

Scroll to Top
Scroll to Top