Traim vremuri in care manifestarea egoismului personal preleveaza la toate nivelele sociale, culturale si economice. Totul este o competitie si fiecare incearca sa se ridice deasupra celorlalti pentru satisfactia personala de “a fi cel mai bun”, si nu pentru a-si dezvolta darul daruit de Dumnezeu, ca sa imbunatateasca existenta celor din jurul sau. Nu mai simtim nevoia de a ne darui unii pentru ceilalti, pentru ca puterea de a iubi a scazut si ne multumim cu mici gesturi de caritate care ne potolesc constiinta temporar.
Martin Luther King Jr. a spus intr-unul din serviciile spirituale pe care le-a prezentat in fata crestinilor, ca: noi, ca si copii ai lui Dumnezeu, trebuie sa avem o minte dura, rezistenta si o inima blanda, moale plina de calm. Ce se intampla cu noi astazi? Se pare ca totul este invers, avem o minte usor influentabila, usor de agitat, in care frica si indoiala se cuibaresc cu usurinta, iar pe de alta parte, inimile noastre s-au “intarit” ca piatra, compasiunea a disparut, iar dragostea este aproape inexistenta, facand din noi niste oameni reci si nepasatori.
O minte slaba este de obicei una din cauzele prejudecatii, a barfei, a urii si a dezbinarilor dintre crestini. Cei cu mintile slabe se grabesc sa traga concluzii, sa acuze fara a analiza si sa urasca cu usurinta, pentru ca inima le este plina de mandrie si lipsita de compasiune. In schimb, a minte agera, rezilienta, puternica, nu este lesne influentata de opiniile celor din jur, ci asculta, judeca si examineaza inainte de a trage concluzii, dar este gata a ierte si sa iubeasca din toata inima. Acesta este Dumnezeu in Biblie, un tata care este pregatit sa sa ne atraga atentia cand gresim si in acelasi timp, a carui inima bate cu dragoste pentru noi, oferindu-ne iertare si har fara partinire tuturor, cu acelasi sacrificiu: jertfa lui Isus Cristos.
Oglindim noi acelasi caracter al lui Dumnezeu in aceste vremuri? Ce facem cu jertfa care ne-a fost daruita cu responsabilitatea de a ne sacrifica la randul nostru cu aceeasi dragoste? Cum ii iubim pe cei din jurul nostru? Avem mintile slabe si inimile ca piatra? Dumnezeu sa ne dea intelepciune sa distingem voia Sa pentru fiecare dintre noi; sa nu stam nepasatori fata de cei in nevoi, cei care nu au cunoscut inca dragostea divina, care se zbat in noroiul spiritual al acestor vremuri, si al caror strigat de ajutor este innabusit de teama noastra fata de aversiune si respingere. De asemenea, fiecare sa isi dezvolte darul pe care i l-a daruit Dumnezeu, nu pentru slava proprie, ci pentru Slava Tatalui si in folosul celorlalti.
Misionarii romani de pretutindeni si-au deschis inimile pentru alte natiuni, si vor ca dragostea Tatalui sa fie transmisa prin dedicare lor plina de iubire pentru cei la care au fost trimisi. Familia Iordanescu Maria, Jonathan, Se Hui, Ien Linda si Hayoung Judith, locuiesc in India, fiind implicati in plantari de biserici, ucenicizare, lucrari cu copii si femeile, precum si coordonarea unui orfelinat.
Va rugam sa inaltati o rugaciune pentru protectia acestei familii, pentru o buna primire a Evangheliei de catre localnici si o recolta bogata pentru Imparatia lui Dumnezeu!
Pentru a afla mai multe informatii despre familia Iordanescu, dati click pe imaginea de mai jos:
Ca de obicei, va prezentam si un scurt video despre India cu imagini si o rugaciune pentru aceasta natiune:
Va multumim pentru suportul dvs. spiritual si material!
~Monica Badulescu~