Timp petrecut cu familia Saitis – Misionari in Madagascar

Un proverb African spune așa: “Cine mănâncă ceapă, miroase a ceapă ” iar cine umblă cu Isus miroase a Isus. Este adevărat că cine umblă cu Isus, răspândește în jur mirosul unei vieți total diferită de a celorlați oameni. Doi tineri, Marcel și Ioana, cu cei trei copii: Alessia, Ruth și Filip, în prezența cărora nu te simți absolut deloc stingher, sunt atât de fericiți acolo, departe de casă, de parcă s-ar fi născut în Madagascar. Ospitalitatea lor era ceva ce aproape că te convingea să rămâi cu ei. O casă precum vorba românului “Colt de rai”. Unele dintre problemele cele mai acute într-o țară unde nu ai mai fost, este apa, care numai potabilă nu e, și mâncarea specifică celor de acolo, care nu este ușor de acceptat.

Pentru noi, cei care eram acolo într-o vizită misionară, a fost extreme de ușor. De ce? În fiecare dimineață, pe masă, era ceea ce un român poate mânca. Seara, întorcându-ne acasă,în familia fratelui Marcel, masa era pregătită de sora Ioana. Mirosul de bucătărie românească îl simțeai din curtea casei. Masa era întodeauna pregatită cu ceea ce noi eram obișnuiți la casele noastre. Și…într-o casă, dacă mâncarea e bună, stomacul e plin, și mintea judecă conform parametrilor normali. Nu mi-a fost dat să aud români vorbind despre România, atât de frumos cum vorbea familia Șaitiș despre Madagascar, despre oamenii de acolo, care trăiesc într-o sărăcie de neimaginat, oameni care sunt mai mult acoperiți decât îmbrăcați, oameni pentru care poți plânge la nesfărșit, oameni pe care nu oricine îi poate accepta, nu oricine poate da mâna cu ei, și bineînțeles copiii, pe care nu oricine îi poate lua pe brațe, încercând să le aline durerile. Am văzut cum dragostea familiei Șaitiș se răsfrânge peste cei din jurul lor. Pe unii îi hrănesc, cu alții fac școală, pe alții îi îmbracă, iar pe alții îi primesc în casele lor, pentru a se ruga pentru ei. Nu odată am zis in inima mea: “De asemenea creștinii are nevoie, nu numai Madagascarul, ci întreaga lume!”

În prima zi, ne-am trezit dis-de-dimineață (aproape cu noaptea în cap), fără să ni se spună unde vom merge. Doar fratele Marcel știa unde vom petrece cateva ore în acea zi. Cu vocea lui înceată ne-a zis: “Vreau să vedeți frumusețea Madagascarului. Aici trăim noi, aici este casa noastră pentru cât va hotărî Dumnezeu”. Am urcat în mașină și…groapă aici, groapă acolo, colibă aici, colibe acolo, oameni săraci în stânga, oameni săraci în dreapta, oameni la câmp, care își arau holdele cu cele mai rudimentare unelte era tot ce vedeam. La toate acestea, fratele Marcel adăuga: “Vai ce binecuvântat mă simt aici! Vai ce-mi place…” Eu și fratele Petru Amarei ne gândeam dacă, după atâtea zdruncinături, vom mai fi teferi ca și înainte. Tot timpul spunea: “Vai ce frumos, vai ce frumos răsare soarele, uitați-vă ce frumoase sunt orezăriile, ce holde frumoase, ce frumos ară oamenii cu plugul. Totul era de o frumusețe rară pentru el. Ajungeam acasă în familie și din nou aceleași lucruri le împărtășea cu sora Ioana, cu copiii lui. În două săptămâni petrecute cu ei, ne-au convins că Madagascarul e o țară ce își are frumusețile ei unice. Pentru ei, ca oameni ai lui Dumnezeu, toate erau frumoase, pentru că le vedeau prin prisma slujirii încredințate. Totul fac de dragul lui Dumnezeu, care le-a încredințat slujba de a propovădui Evanghelia acestui popor, ce zace într-un întuneric cumplit. Oriunde opreau mașina, erau înconjurați de copii și oameni de toate vârstele. Erau cunoscuți ca oameni care trăiesc cu Isus, oameni de o blândețe rară, oameni care nu știu să se supere, care iubesc rugăciunea, cântarea de laudă și studierea Scripturii. Cu alte cuvinte: “Oameni care fac tot ce pot, cu tot ce au, acolo unde sunt, pentru oamenii de acolo”.

Da, am înțeles că ei sunt trimișii lui Dumnezeu în această țară atăt de săracă, dar, din care nu lipsesc multe lucruri frumoase create de Dumnezeu. A fost un har din partea lui Dumnezeu să petrecem un timp cu ei, să fim alături de ei în ceea ce aveau nevoie, să cântăm cu ei, să ne rugăm cu ei, și să împărtășim din experiențele pe care Dumnezeu ni le-a dat, umblând pe calea credinței. Se merită să fii în preajma unor asemenea oameni, să stai in casa lor și să fi părtaș la lucrarea pe care Dumnezeu o face prin ei.

Pentru cei ce doriți să cunoașteți mai multe despre aceasta familie și lucrarea ce o fac in Madagascar, o puteți face prin e-mail sau chiar telefonic.

Vă mulțumim și harul lui Dumnezeu să fie peste ei acolo și peste noi, oriunde ne-am afla!