Orice inimă trufașă este o scârbă înaintea Domnului; hotărât, ea nu va rămâne nepedepsită.

Proverbe 16:5

În această meditație am să mă folosesc de două vietăți de la care aș vrea să învățăm ceva legat de păcatul mândriei, acest păcat fiind pedepsit foarte drastic de către Dumnezeu.

Se spune că un elefant stătea în față unui pod pentru a traversa un rău imens. Elefantul, cântărea podul când cu un picior când cu celălalt. Era nedumerit dacă să treacă pe celălalt țărm sau nu. Podul părea uriaș, dar cu toate acestea, furtunile uneori îl făceau să se clatine. În preajma elefantului se juca o vrabie mică. Vrabia era când pe spinarea elefantului, când pe una din urechile lui uriașe. Îi șoptea mereu elefantului: „Dă-i drum, nu-ți fie frică. Sunt și eu aici să te ajut.” Într-o zi mai cu soare, elefantul a hotărât să pornească înainte. Vântul a început să sufle ușor clătinând podul. Elefantul pășea cu mare grijă pentru a nu se întâmpla ceva rău. Vrabia s-a așezat pe una din urechile elefantului șoptindu-i: „Simți cum se CLATINĂ podul cu noi?” Elefantul deranjat de obrăznicia vrabiei și-a scuturat bine urechea timp în care vrabia s-a rostogolit, fără să mai fie văzută.

Ce poveste urâtă, cu toate acestea, ea ascunde ceva la care ar trebui să luăm bine seama. Adevărul Sfintelor Scripturi se raportează de minune chiar și la lumea animală când e vorba de mândrie. „Mândria merge înaintea căderii.” Ce putem face că în calitate să nu experimentăm tragedia acelei vrăbii? După cum în viața unor „creștini” și-au făcut loc multe păcate, tot la fel este și cu păcatul „mândriei“. El nu vine în viață noastră „tropăind”. La început e doar o șoaptă ce o auzim în urechile noastre, iar apoi coboară la inimă. Mândria întotdeauna vine pe furiș. Mândria nu dă cu picurul în ușa vieții noastre strigând: „Deschide, eu sunt păcatul mândriei, vreau să întru în viață ta ca să mă instalez acolo pentru totdeauna.” Este adevărat că el odată intrat, poate deveni foarte ușor o „maladie spirituală” care nu poate fi vindecată decât numai și numai prin pocăință. Este uimitor faptul că mândria caută cele mai sfinte vieți pentru că acolo se dezvoltă foarte bine dacă nu este băgare de seamă. Nu ne vine să credem dar ea se hrănește din fapte bune cu care se laudă. Se laudă cu cititul Bibliei, cu postul, cu milostenia, cu darul oratoriei, cu predicatul, cu zeciuiala, cu rugăciunea, cu cântatul. „Eu dau zeciuială și din mărar, busuioc, ardei iute și alte vegetale organice și neorganice.” Așa este fariseul care vine la biserica deodată cu vameșul. Totuși vameșul nu se vede vrednic să intre în Templu. Fariseul a intrat în Templu stand în picioare pe rândul din față și se ruga: „Doamne, îți mulțumesc că eu nu sunt că vameșul ăla…” Sărmanul de el. A venit la Templu cu un bagaj încărcat de laude, dar a plecat cu sufletul gol.

Iată încă câteva exemple din Sfânta Scriptură, care și-au luat pedeapsa pentru păcatul mândriei:

Saul din seminția lui Benjamin

El a fost cel dintâi rege în Israel. După o anumită vreme, Dumnezeu îi trimite un mesaj: „Când erai tu mic în ochi tăi, nu ai fost tu pus împărat în Israel? Astăzi te vezi prea mare și Dumnezeu rupe domnia din cauza mândriei tale.”

Nebucadnețar

Un alt exemplu este Nebucadnețar un mare rege peste imperii întinse, care nu mai avea loc destul să se plimbe printre oameni. A urcat pe acoperișul palaturilor lui regale stingând să fie auzit bine: „Toate acestea eu le-am construit prin puterea măreției mele și spre folosul meu.”

În acel moment era rândul lui Dumnezeu să vorbească zicând: „Află că azi ți se v-a lua împărăția.”

Irod

Un alt exemplu din Noul Testament este Irod. A vrut să țină un discurs pentru a câștigă bunăvoința oamenilor. Nu mă îndoiesc că avea darul oratoriei. A început cu o voce de bariton zicând: „Glas de Dumnezeu, nu de om…” Pentru că nu a dat slavă lui Dumnezeu, ci s-a lăsat amăgit de păcatul mândriei, Dumnezeu a fost silit să trimită de urgență un înger al Domnului care i-a adus pedeapsa. A murit mâncat de viermi.

Închei mediația zilei de azi cu versetul din Sfânta Scriptură, verset cu care am început:

Orice inimă trufașă este o scârbă înaintea Domnului; hotărât, ea nu va rămâne nepedepsită.

Proverbe 16.5

Mândria l-a dat jos de pe tron pe Saul, l-a coborât pe Nebucadnețar de pe tron și l-a azvârlit direct în lumea dobitoacelor, l-a coborât pe Irod dintre oameni și a ajuns mâncat de viermi.

Vorbe înțelepte legate de păcatul mândriei

Nimeni nu este mai gol ca cel plin de el însuși.

Un om mândru este asemănător cocoșului care își închipuie că, în fiecare dimineață, soarele se trezește devreme și răsare doar ca să-l audă pe el cum cântă.

Dacă ar fi să enumeri zece membri din biserica ta care suferă de păcatul mândriei, care ar fi ceilalți nouă?

Trebuie să-ți fie milă de cel arogant, el nu are prieteni adevărați! Când îi merge bine, nu cunoaște pe nimeni; când îi merge rău, nu-l cunoaște nimeni.

Mândria este așa de vicleană că dacă nu veghem ajungem să fim mândri de smerenia noastră!

Întrebarea la care fiecare trebuie să răspundem în dreptul nostru este: mai vrem să alegem mândria că mod de viață?

Rev. Ilie U. Tomuța