Misiune în Africa în timp de pandemie

În luna martie, anul curent, am făcut cea de-a patra călătorie misionară pe termen scurt în Africa. De data aceasta, am călătorit împreună cu prezbiterul Aurel Antimie (Biserica Bethel Nashville), el slujind pe partea umanitară (social ministries), iar eu pe partea de învățământ. Restricțiile cauzate de pandemia Covid-19 nu ne-a permis să călătorim în toate cele trei țări din Africa de Est pe care le vizitasem anterior (Kenya, Rwanda și Uganda), ci a trebuit să ne limităm la Kenya.

                De la începutul activității noastre în Africa de Est, conducerea Colegiului Biblic Ekklesia a căutat să funcționăm în punctele cele mai strategice de pe coasta de est a Africii. Ne-am orientat spre zonele defavorizate atât material cât și spiritual unde potențialii studenți, chiar dacă ar fi avut școli biblice în proximitatea lor, nu dispuneau de mijloace bănești pentru a-și plăti taxele. Cu toate că ne-am propus să deservim în primul rând centrele urbane și regiunile rurale limitrofe acestora, am avut situații când studenții veneau la cursuri de la distanțe foarte mari cu transport de ocazie (hitchhiking), cum a fost cazul studenților din tribul Batwa din Uganda, care veneau până în orașul Kabale, de la aproape 100 km, pe niște drumuri de munte extrem de periculoase, cu alunecări de teren și pline de noroi sau praf, în funcție de vreme. În perioada cursurilor, studenții din mediul rural se cazau la așa-zisele „hoteluri” care nu erau altceva decât niște barăci din lemn sau tablă și unde dormeau îmbrăcați, înveliți într-o pătură, pe niște scânduri acoperite cu rogojini. În ciuda nivelului de trai extrem de precar, cu ajutorul lui Dumnezeu și al bisericilor române din SUA care au suportat cheltuielile de transport, cazare și hrană a studenților, în Uganda au absolvit trei grupe (în anii 2015, 2016, 2019), totalizând aproape 100 de absolvenți.

A doua zi după sosirea în Kenya, împreună cu pastorul Gavril Costea care era deja în Nairobi, ne-am deplasat la Mombasa, un oraș de pe coasta Oceanului Indian, pentru a sprijini material și cu tehnologie unele biserici din această zonă unde slujesc absolvenți ai Colegiului Ekklesia. Având în vedere faptul că aceasta este o zonă predominant musulmană și în speranța că absolvenții noștri de aici vor avea un impact puternic în evanghelizarea celor care trăiesc aici, în special a musulmanilor, Ekklesia Bible Ministries continuă să sprijine lucrarea câtorva dintre ei. Ne-am întâlnit cu câțiva dintre pastorii care au coordonat această primă grupă pe care am deschis-o în Kenya în 2016, în cooperare cu asociația pastorilor penticostali din metropola Mombasa. Cu toate că zona este puternic islamizată, aici am avut cea mai numeroasă grupă din Africa. Am început cu 150 de studenți, dintre care 133 au absolvit în anul 2019. Ne-am bucurat să aflăm că, deși mediul în care lucrează absolvenții noștri nu este unul foarte prietenos, bisericile se bucură de libertate iar lucrarea Domnului prosperă.

                De la Mombasa ne-am deplasat în partea de vest a Kenyei, în zona orașului Kisumu pentru a vizita misiunea română God Will Provide (GWP), condusă de pastorul Johnny Brici din Arizona și, bineînțeles, pentru a oferi suportul financiar adus cu noi din partea creștinilor din SUA. Misiunea funcționează aici lângă Kisumu cu un orfelinat, o școală creștină și un centru medical, iar în capitala Nairobi cu un centru de recuperare a celor drogați sau alcoolici. Am avut bucuria să întâlnim la Kisumu mai mulți misionari români printre care un grup de șapte frați din Portland care lucrau la construcția școlii creștine a misiunii GWP. Pe terenul spațios al campusului se ridică 3 clădiri totalizând 14 săli de clasă, cu o capacitate de 400 de locuri. Tot cu ajutorul unor echipe de frați români a fost renovat un etaj al unui spital din Kisumu care este închiriat de Misiunea GWP și va oferi asistență medicală gratuită celor mai săraci dintre cei săraci. Ne-am bucurat să vedem harul pe care l-a oferit Dumnezeu românilor din Statele Unite de a fi parte la o lucrare atât de importantă care credem că va conduce la mântuirea multor africani.

                În ultima săptămână a misiunii noastre, eu am predat un curs de exegeză biblică în Nairobi, un alt punct strategic din Africa de Est. Cei 75-80 de studenți ai grupei Ekklesia din Nairobi locuiesc și slujesc în cartierul Kibera – cel mai mare slum, nu doar din capitala Kenyei, ci din întreaga Africă. Pentru occidentalii care vizitează slum-ul, priveliștea care se deschide înaintea ochilor lor este inimaginabilă: colibe mici cu o suprafață de 10-15 mp, improvizate din scânduri, tablă sau plastic, acoperite de regulă cu tablă, fără curent, fără apă, fără canalizare, mai insalubre decât colibele triburilor din junglă. Câte un sărac mai „înstărit”, unul la câteva străzi, are deschisă ca afacere câte o latrină și un duș unde vecinii, cei care își permit, bineînțeles, pot petrece contracost câteva minute într-o lume puțin mai „civilizată”. Pentru majoritatea, însă, nu rămâne decât primitiva soluție a „îmbăierii în lighean”, cu apă cărată de la colțul străzii (în cazul cel mai fericit) și a „toaletei zburătoare” (vezi „flying toilets” online; în românește, punga de plastic). Aici, în aceste condiții subumane, împreună cu aproape un milion de alți locuitori, își duc traiul mii de frați de credință de-ai noștri. Ceea ce impresionează la acești oameni este că, în contrast cu sărăcia lor lucie, pe fețele lor strălucește bucuria mântuirii, bucurie care se vede din modul în care se închină și din dorința lor de a cunoaște în profunzime Cuvântul lui Dumnezeu. Am predat cursuri la PTS în Cleveland – TN, încă mai predau la ITP București și la Colegiul Biblic Ekklesia în SUA, dar niciodată nu m-am simțit atât de onorat pentru acest privilegiu decât atunci când am stat în fața acestor oameni care nu au aproape nimic în această lume, dar L-au găsit pe Isus, Comoara cea mai de preț.

                Am plecat în această călătorie misionară încrezători în Dumnezeu și, totuși, conștienți că din pricina pandemiei Covid-19 ne-am putea aștepta și la surprize. Acestea nu au întârziat să apară, astfel că la jumătatea drumului spre Kenya, mai precis pe aeroportul din Frankfurt, Germania, fratele Aurel a fost oprit inițial să urce în avionul de Nairobi pentru că, la sosirea în capitala Kenyei, ar fi trecut cu 2 ore peste cele 96 de ore de valabilitate a testului pentru Covid-19. După zeci de minute de „parlamentări” și după o tentativă de a mă coborî și pe mine din avion, cu toate că mă încadram în timpul legal de 96 de ore până la aterizare, Dumnezeu a lucrat la inima unui manager care i-a permis fratelui Aurel îmbarcarea. Nici la întoarcere nu am fost ocoliți de surprize și emoții, de data aceasta cel încercat fiind eu. Cu o zi înainte de zborul spre casă, am aflat că rezultatul testului Covid pe care-l făcusem cu o zi mai devreme era pozitiv. Împreună cu rezultatul am primit imediat și ordinul de a intra în carantină pe o perioadă de 10 zile și de a mă înregistra într-o bază de date a sistemului de trafic aerian african, pentru a fi luat în evidență. Pentru că nu aveam absolut niciun simptom și bănuind că ceva nu este în regulă, nu m-am conformat ordinelor primite ci, seara târziu când am ajuns în Nairobi, mi-am făcut testul la o altă clinică. Am primit rezultatul a doua zi dimineața și de data aceasta era negativ. Am dat slavă Domnului cu toate că nu am înțeles ce se întâmplase. Am aflat cu câteva ore înainte de decolarea avionului, de la un pastor local care trecuse și el printr-o situație similară. Conform spuselor lui, era cunoscut faptul că personalul medical al laboratorului cu pricina era corupt și că, mai ales în cazul grupurilor de străini, obișnuia să scoată pozitiv pe câte unul dintre ei, ca mai apoi să poată carantina și retesta întregul grup. În felul acesta își sporeau atât veniturile laboratorului, cât și ale orașului, întrucât cheltuielile de carantină, hrană și retestare pentru străini se ridicau la cel puțin 2,000 USD de persoană. Dumnezeu ne-a ajutat să nu cădem în această cursă pe care ne-a întins-o cel rău, probabil supărat pentru reușita misiunii noastre în Africa.

În final, doresc să Îi mulțumesc lui Dumnezeu atât pentru prilejul de a mai sluji încă o dată acestor oameni speciali, cât și pentru protecție și călăuzire în timpul acestei călătorii. Mulțumesc și celor care au contribuit la misiunea noastră prin care mulți orfani au fost mângâiați, multe familii sărace au fost binecuvântate și mulți iubitori ai Cuvântului lui Dumnezeu au avut ocazia de a se adânci în cunoașterea lui. Fără îndoială, investiția în misiune este cea mai profitabilă investiție, dividendele fiind plătite atât aici pe pământ, printr-un puternic sentiment de împlinire, cât și în veșnicie, în ziua răsplătirii. Și dividende primesc nu doar cei care merg pe câmpul de misiune, ci și cei care facilitează misiunea, sprijinind-o prin rugăciuni și finanțare.

John Tipei

Nashville, TN

Scroll to Top