Iran – Să ne rugăm pentru creștinii persecutați

Iranul este pe locul 9 pe lista țărilor în care persecuția față de creștini este foarte agresivă. Lista efectuată de organizația Open Doors. Cu toate acestea, statisticile spun că Dumnezeu a deschis o ușa în vederea evanghelizării refugiaților vorbitori de limba persană din Europa și în vederea plantării de bisericilor în Iran. 

Zilnic sunt oameni care doresc să-și predea viața Domnului Isus. 

Iată mărturia simplă a unui nou convertit. „Nu am crezut vreodată că voi putea găsi eliberare pentru trecutul meu, dar Isus mi-a dat o adevărată eliberare”. 

Aceste statistici ne spun despre creștinism că începe să crească mai mult decât puteam gândi cu ani în urmă. Faptul că două sute de iranieni și afgani au fost convertiți de curând de la islam la creștinism ne spune enorm de mult. Toți aceștia fiind botezați.                                                                                                                              

Conform portalului ChristianToday.com, noii convertiți și-au împărtășit mărturiile despre cum Isus le-a salvat viața.

Iată afirmația lui Mark Howard de la Elam Ministries:

„Acum douăzeci de ani, în Iran erau aproximativ 2,000-5,000 de credincioși, astăzi, însă, sunt aproximativ 300,000-400,000 de creștini. Un număr surprinzător! 

Întrebarea este: Să fie acest succes și datorită celor ce se roagă pentru această țară?  Cu siguranță că da.

Va chemăm să continuați să fiți alături de cei ce sunt misionari acolo și de cei ce au ales a fi misionari prin rugăciune pentru această țară. Să ne rugăm pentru creștinii din această țară. Să ne rugăm pentru misionari și pentru conducerea țării.

Vă mulțumim! 

Rev. Ilie U. Tomuța


Te invităm să ni te alături și să devii un misionar prin rugăciune.

Completezi formularul și intră în echipa misionarilor prin rugăciune.

Nume și prenume (necesar)

Adresa de email (necesar)

Te preocupă o țară anume?

Scroll to Top