Hangiul

Spre seară, când oaspeții de la Roma se mai liniștiseră în odăile lor, iar goana slugilor a mai contenit, o pereche tânără de evrei ceru găzduire. I-a văzut pe fereastra camerei de primire a oaspeților. Una din slugi i-a întâmpinat cu vestea neplăcută că nu mai sunt camere de închiriat. I-a privit cum se îndreptau spre poartă cu un fel de sfâșiere în felul cum își târau pașii obosiți. Ceva inexplicabil îl atrăgea la perechea aceea de tineri. A ieșit în curte împins de ceva ciudat. Cu toate că era mulțumit în sinea sa de felul descurcăreț și autoritar al slujitorului care se pricepea de minune să-i respingă, destul de elegant, dar și decisiv, pe călătorii care, se vedea de la o poștă, nu erau prieteni cu multe parale.

Perechea aceasta, fără îndoială, era încă una din familiile sărace ale acestui neam oropsit. Locuitori ai lumii și ai cerului în același timp.

Se uită la femeia tânără. Era însărcinată. După cum se mișca se vedea clar că orice pas îi era din ce în ce mai greu de făcut, iar după durerea de pe chipul ei putu citi că vremea îi sosise să nască. Bieții oameni! Să pornești la drum într-o astfel de stare nu era lucru ușor. Dar oare te poți împotrivi Cezarilor?

Ce-ar fi să le facă un loc în grajd? Evreul sărac se mulțumește oriunde. Apoi face și el un bine unor nenorociți. Îi strigă. Femeia întoarse capul și îi zâmbi printre lacrimi.

Noaptea se lăsă ca o miere dulce peste colinele din jur.

La ferestrele luminate ale camerelor hanului mai răsunau râsete și cântece. Hanul era plin. Călătorii erau bogați. Mare binecuvântare cerească mai este și recensământul acesta! Câteva săptămâni la rând o să câștige cât într-un an întreg. Este greu să dormi cu asemenea perspective în cap. Venise și rândul lui. Probabil că ar fi bine să mai construiască o aripă la clădirea hanului; sau poate că ar fi mai bine să mărească bucătăria. Ba nu! Cine știe dacă nu cumva fanaticii aceștia de zeloți n-or să atragă mânia Romei. Mai bine ar investi în aur. Pus bine deoparte ar asigura bunăstarea familiei sale pentru multă vreme.

Dar ce-i cu zarva aceasta? Probabil că vin noi călători. Poate că sunt romani. Romanii au bani.

Slujitorul trimis să vadă îi aduse vestea că sunt o ceată de ciobani din împrejurimi. Vorbeau toți deodată. Îngeri, vedenii, oștiri cerești care cântă. Mesia.

Doamne, ce nație ne-ai mai dat! Suntem un popor de fanatici și aiuriți. La orice pas vedem numai îngeri și avem vedenii. Până și ciobanii sunt teologi. În timp ce umblăm după năluci și semne cerești, romanii domină lumea. Ce popor practic! Au construit drumuri. Au sistemul lor de poștă. Au o armată cu care supun orice neam. Noi avem suluri sfinte. Ei spadă. La ce ne folosesc ideile și vechile idealuri? La sărăcie. Cu ce să te mângâi la nevoie dacă nu cu speranța unui eliberator? Noapte bună fanaticilor! Lăsați îngerii să doarmă și ei! Mai ales lăsați copilul acela care s-a născut în grajdul nostru în pace! Bieții oameni! După o asemenea călătorie lungă și după suferința unei nașteri pe paiele grajdului numai de musafiri duceau ei lipsă. Și ce musafiri! Niște ciobani mizerabili și fanatici. O să le predice despre venirea lui Mesia în noaptea asta. Nu de îngeri avem noi nevoie acum, ci de mai multă minte. De mai mult simț practic. Nu cap în nori, ci picioare pe pământ. De așa ceva are nevoie acest popor prost și visător.

O stea căzu, și lumina ei lăsă pentru o clipă o cale de lumină pe cer.

Spre dimineață, la ora când soarele deschidea somnoros ochiul de după o pleoapă de deal cu terebinți, la poarta hanului au ajuns vești că familia săracului din grajd este vizitată de niște înțelepți din Răsărit. Aceștia spuneau despre o stea călăuzitoare care prevestea de mult în țara lor de baștină că s-a născut un mare împărat. Se spune că ar fi fost chiar la Irod să întrebe despre pruncul nou-născut, și că preoții din anturajul lui le-ar fi indicat chiar satul lor. Betleemul, este adevărat că a dat țării pe marele David, dar de atunci și până acum n-a fost decât declinul și sărăcia multor sute de ani de robie și asuprire. Ce poate să se nască bun în Betleem? A înnebunit de-a binelea lumea asta. Astă noapte niște ciobani au văzut îngeri, iar acum, dimineața, savanții orientului văd stele și împărați. Se pare că nu suntem singurii nebuni din lume. Fenomenul este universal. Aș fi un mare naiv să nu profit de el.

Le-o fi foame astronomilor. Sau poate vor o cameră să se odihnească!

Soarele se ridică pe boltă strălucind ca un dinar roman de aur curat.

„Doamne, ce se petrece cu mine? Mă caută norocul la orice pas. Romanii dau legi să-și ia oamenii lumea-n cap și să treacă pe la hanul meu.”

Ciobanii văd îngeri pe cer și îngerii îi trimit la mine. Savanții văd stele și stelele îi călăuzesc la grajdul meu. Am devenit peste noapte un fel de centru al atenției tuturor. Un fel de ax al lumii trece prin curtea mea. Sau prin grajdul meu? Oi fi ajuns atât de important că norocul și-a întors fața spre mine? Dar dacă pruncul nou-născut…? Dacă totuși este ceva adevăr în tot ce spun acești oameni despre el? Devin celebru din pricina unui prunc necunoscut ce s-a născut azi-noapte în staulul nostru.

Soarele cobora spre asfințit, cuminte și potolit ca un copil după plâns. Ochiul lui înlăcrimat mai clipi de câteva ori și apoi pleoapa dealului ademeni umbrele reci ale serii.

Au plecat pe rând ciobanii și savanții. Ce ciudat! Extremele piramidei se adună în grajdul meu unde s-a născut Pruncul. Mă voi duce să-l văd și eu. Am să-i aduc în casă. Nu se poate să nu fie ceva deosebit cu acest fecior.

Au trecut anii. La hanul din marginea orașului poposesc tot mai mulți călători. Afacerea merge strună. Ciudată moștenire mi-a lăsat tata! Oamenii par mai interesați de vechiul staul din fundul curții decât de noile clădiri ale hanului. Sunt unii printre ei care propun să se ridice o biserică pe locul ieslei animalelor noastre. Se pare că norocul nu va părăsi niciodată hanul nostru, pentru că, într-o seară, tatăl meu a primit în staulul nostru o familie de evrei săraci. În noaptea aceea de neuitat, s-a născut un copil care a schimbat nu numai destinul familiei noastre, dar și pe cel al lumii.

Soarele era sus și lumina lumea, zâmbindu-i cu raze de aur ceresc.

Și lumea nu mai era aceeași.

Petru Lascău

Pastor și autor

Petru Lascău este un pastor îndrăgit pentru stilul său deschis și actual. A scris mai multe cărți pe care le puteți găsi pe site-ul petrulascau.com. Vă recomandăm și pagina Facebook, unde are o activitate constantă.

Scroll to Top