AS VREA SA FIU DIN NOU COPIL!

Cand nostalgia bate la usa noastra, obloanele ochilor ne cad in jos, inima se face mica de tot si noi ramanem tristi. Am vrea sa apucam aratatoarele marelui ceas al vremii si sa tragem de timp inapoi sau chiar sa-l oprim. Nu se mai poate chiar daca am incerca imposibilul. Eu tare as mai vrea sa fiu din nou copil, sa ma pot bucura de anii copilariei, de vremurile de atunci, de Craciunul din acea vreme. In casa era cald. Lemnele trosneau in cuptorul in care bunica pregatea covrigii pentru colindatori. Bunicul cu tata se luptau cu crapatul butucilor de lemne pentru a incalzi tinda unde stateam toti unul langa altul. Grivei era cand langa securea bunicului cand la usa tindei in care lovea cu coada. Era semnalul ca afara e frig si ar vrea si el cu bunicu si cu tata sa beneficieze de putina caldura. Ne inghesuiam care mai de care sa le deschidem usa sa intre cu bratul plin de lemne. Bunicu, isi freca mainile si barba plina de turturi, apoi spunea o vorba doua mergand spre usa ca sa-si continue munca, pana nu veneau colindatorii. Noi, indiferent cati eram de multi, stateam in jurul mamei ce ne citea din Scriptura. Din cand in cand, se auzea cum torcea motanu deasupra cuptorului. Bunica intorcea covrigii de pe o parte pe cealalta ca sa fie rumeniti bine. In duba calda stateau carnatii ce umpleau casa cu mirosul lor de neinlocuit. Din cand in cand, mergeam la geamul de la ulita, sa vedem fulgi mari de zapada cum cad din cer. Nasucurile ne erau aproape inghetate de geamul rece. Asteptam colindatorii. Stiam ca vin pe sanii trase de cai frumosi. Rasuna ulita de colinzi si zicatori. Abia ii asteptam sa ajunga sa colinde sa le de-a bunica covrigi si carnat proaspat. Avem impresia ca ei sunt cei care au raspunsuri la toate intrebarile noastre de atunci. Nu era asa. Ei nu aveau raspuns si nici timp. Erau grabiti sa colinde fiecare casa fiecare bordei si sa nu-i prinda ziua. Doar Mama avea timp pentru intrebarile grele ce le aveam noi in cap. Voiam sa stim de unde cade atata zapada? Intrebari despre ingeri, cat de mult traiesc ei, de ce lor nu le este frig cand afara e ger? Vroiam sa stim ceva despre heruvimi. Vroiam sa stim daca la anul vor mai fi in viata. Sa stim ce sunt serafimi si fermecatoarea stea ce aparea pe cer conducand magii spre locul unde s-a nascut Isus. Vroiam sa stim cine tine de ea sa nu cada de pe cer. Vroiam sa stim cand s-a nascut Craciunul si unde? Mama, le stia pe toate. “Dragi mei, Craciunul s-a nasut in inima lui Dumnezeu, si vine sa intre si in inimile noastre.” Ne spunea cum Dumnezeu a vrut sa faca un cadou lumii noastre. A pus mana pe ce era mai aproape de inima Lui, pe singurul lui Fiu, pe Isus si la trimis la noi sa devina copil ca si noi. A facut asta pentru a ne face noua un cadou. L-a trimis pe unicul Lui Fiu sa se nasca, sa traiasca printre noi, sa moara pentru noi, iar apoi sa plece de unde a venit pentru a ne pregati un loc in vesnicia lui Dumnezeu. Doamne ce Craciun frumos era atunci! Cata bucurie. Nu erau copii stresat sau care sa sufere de depresie. Nu era nevoie de psihologi sau pshiatrii. Tata le facea pe amandoua. Avea doar doua metode: Palma sau nuiaua. Uneori lucra una, altadata lucra cealalta si fara alte tratamente. La doftor nu mergeam, venea el acasa cu aparatura lui simpla. O intreba pe bunica daca are putin petrol cu care ne dadea pe amigdale. Ne cerea sa deschidem gura si sa zicem prima litera din alfabet “A” Langa el avea un tifon pe care il muia in petrol, apoi ne atingea cu el pe amigdale ca sa elimine infectia. Unii din noi stiam procedura si ne grabeam sa spunem repede ca nu ne mai doare nimic. Au trecut anii si lumea s-a modernizat. Si Craciunul a devenit altceva. Parintii sarbatoresc Craciunul in strainatate la munca iar copiii pe strazile oraselor cersind ceva de mancare. Ei nu stiu sa colinde. Ei stiu sa traga din tigara lunga ce le otravste plamanii, mor afumati gata pentru iad. La ei nu mai vine nici Mos Craciun pentru ca cei cu schimbarea numelor l-au poreclit Mos Gerila. Traim intr-o lume moderna in care orasele sunt mai murdare decad grajdul in care s-a nascut Isus. Avem spitale, psihologi, psihiatrii si doctori in numai te miri ce domenii. Case inpodobite cu lumini, un Isus din plastic pus sub un brad sau in fata caselor. O stea ce nu mai calatoreste, sta pe loc doar aprinsa cat o tine doua baterii. Ingeri inghetati de gerul de afara, peste care cade ploaia rece sau fulgi mari de zapada. Un Irod ce sta cu toata suita lui in palatele mari ciocnid paharele pline de bauturi tari ce le iau mintile.. Irodul secolului 21 nu mai vrea lumini, stele pe cer sau ingeri care sa aduca vestea buna la palatul lui. In multe biserici, slujbele de Craciun nu mai au nimc de spus despre Isus. Ne stropeste preotul cu apa sfintita si plecam acasa cu apa pe noi dar tot nesfinti. Irod doarme dus in urma marilor chefuri si copii mor in gerul de afara. Nu mai este nici o veste buna. Totul se rezuma la o noapte in care oamenii uita sa vina acasa la familie. Se ratacesc buimaciti de bauturi pe ulitele satelor sau strazile oraselor. Sarbatoarea se incheie cu ziua de maine, cand gunoierii aduna totul de pe strazi. Asta ii place lui Irod cel modern. Cata durere poate fi in cer stiind ca de Craciun, Dumnezeu a venit sa se nasca in inimile oamenilor. Oamenii nu au timp pentru asta. Aceiasi scuza de alta data, dar sub forma mai modernizata. “Suntem prea inghesuiti de noi insine, camerele sunt pline de mobilierul moder, tinda nu mai avem pentru ca am transformat-o in camera de oaspeti dar nu pentru cineva care vine de pe alta lume. Nu mai este loc…” Doamne fereste, ce a facut Irod cu noi! Ce se va intampla la Craciunul anului 2019? ll vom lasa noi pe Irodul vremi noastre sa fure pacea Craciunului din casele noastre? Ce vom spune copiilor nostrii despre Craciun, despre ziua cand Isus s-a intrupat? Daca Irod ni-L fura pe Isus, vom ramane goi, fara speranta, fara nici un orizont in viata. Vom muri trecand pragul direct in imparatia unde luminile se sting odata cu intrarea noastra, in iazul cu focul etern. Isus inca asteapta sa intre in inimi, in case si in multe biserici. Ce vom alege oare? Il vom primi sau Ii vom spune si noi “Nu mai este loc…” Eu as mai vrea sa mai fiu copil, sa aud adevaratele colinzi, sa aud ingerii ducand vestea buna de care sa ma pot bucura si sa o spun si altora. Sa aud in biserica recitalul de poezii ale acelor poeti de demult. Oameni precum poetul Costache Ioanid care a pus adevarul despre Isus in versuri ce vor ramane peste veacuri. Ilie U. TOMUTA

Scroll to Top