Niciodata nu a fost usor a construii o biserica, un locas pe care sa-l inchini lui Dumnezeu.
Mai greu insa decat acest lucru este gasirea unui om cu o inima aleasa care sa vrea sa conduca biserica spre tinta reala pe care o vrea Isus Hristos. Iata o istorisire a unei biserici construita in Madagascar de catre Misiunea Genesis a caui pastor a slujit doar doi ani, timp in care biserica se bucura de pace si proges spiritual.
Marcel Saitis misionar in Mozambic impartaseste cu noi atat parte din istoria bisericii “GENESIS” cat si parte din activitatea pastorului CLAUDE MANAMPY care a plecat la cele vesnice la o varsta destul de frageda. Familia pastorului Claude Manmpy are nevoie de oamnei care sa fie alaturi de ei in aceasta situatie.
Cei nteresati de a veni in ajutorul lor puteti lua legatura cu reverend Ilie U. Tomuta Tel. (773) 575-8223 sau email: ututomuta@aol.com
Rev. Ilie U. Tomuta Dir. Genesis Mission
Iata marturia misionarului Saitis Marcel:
Acum două săptămâni am avut o mare întristare toată echipa de păstori din Biserica Penticostală Assemblée de Dieu din Regiunea Vakinankaratra. Păstorul Claude Manampy, la doar 52 de ani, ne-a părăsit subit, în urma unui atac de cord. A fost o veste care ne-a șocat pe toți, pentru că păstorul Claude era cel mai în formă din echipa noastră de slujitori, iar pe dinafară, părea perfect sănătos. Nu era nici gras, nici slab, nici nu l-am văzut bolnav de-a lungul anilor de slujire, cât timp am lucrat cu el. Mergea la câmp, să își completeze venitul, muncea și în biserică, și părea că este foarte bine.
Știm că cei care sunt ai lui Hristos, se vor odihni pînă la învierea sfinților. Știm că ne așteaptă o „casă” veșnică, o cunună, datorită urmării chemării lui Hristos. Știm că în Cer este mai bine, însă orice despărțire lasă în urmă o rană adâncă și durere.
Am plâns toți slujitorii și păstorii din regiune când am auzit vestea. Am plâns pentru că ni se părea nedrept ca dintr-o casă să iasă două sicrie într-o perioadă de șase luni. Am plâns gândindu-ne la soția lui, Voanghi, care trebuia să poarte povara unei așa mari dureri. Tomai ce o îngropaseră pe fiica lor mai mare cu șase luni în urmă, iar mormântul familiar trebuia deschis din nou, ca alături de fiică să se odihnească și tatăl ei, care o iubise atât de mult!
Păstorul Claude a lăsat în urmă trei copii orfani, cu vârste între 8 și 23 de ani, pentru că de doar 6 luni a îngropat-o pe fiica lui cea mare, care avea doar 25 de ani. Poate și din cauza asta, inima lui „s- a îngreunat”. Nu era omul care să se exteriorizeze, iar durerea despărțirii de fiica lui, Njaniaina, care avea doar 25 de ani și tocmai născuse o micuță fetiță, apoi a murit în urma unei boli ce a măcinat-o rapid, l-a marcat puternic.
A lăsat-o în urmă pe soția lui, Voanghi, care este are 44 de ani, care a rămas și mămică și bunică, pentru că micuța nepoțică are nevoie ca cineva să îi poarte de grijă. A lăsat în urmă o slujire pe care a făcut-o cu drag în jur de 20 de ani, iubind și îngrijind de Biserica lui Dumnezeu din Ambohibary, „țara orezului”, slujind oamenilor și dăruindu-se lor. A lăsat în urmă o biserică cu multe întrebări, care își pune problema viitorului și direcției în care va trebui să o ia fără păstorul ei. Însă Biserica este a lui Hristos, iar El nu o va lăsa niciodată!
Îl cunosc pe păstorul Claude de mai bine de cinci ani și am slujit de mai multe ori în Biserica Assemblée de Dieu din Ambohibary împreună. Îi plăceau cântecele de laudă și închinare, iar copiii lui au fost alături de el încă de mici, luând microfoanele „țiuitoare” în mână și cântând împreună cu tăticul lor. Când am mers prima dată în Biserica lor, am avut surpriza să am în fața ochilor o baracă rezemată de un perete. Avea un singur perete din cărămidă, peretele care străjuia curtea în care locuia, iar ceilalți trei pereți erau făcuți din scândură. Pe jos, pământul curții. Nu am putut să ne rugăm în genunchi, că pământul era moale și noroios, iar pe alocuri, micile șanțuri care intrau din curte în biserică, pe sub pereții de lemn, țintuiți de niște pari înfipți în pământ, purtau cu ele apă îmbibată în pământul moale. Stătuse de mai bine de zece ani în acea baracă, și se rugau pentru izbăvire. Cereau o minune de la
Dumnezeu, să îi ajute să facă ceva cu clădirea bisericii. Nu aveau teren, nu aveau bani, nu aveau perspective.
Dumnezeu le-a vorbit printr-un mesaj profetic, spunându-le că le va trimite niște străini care vor iubi lucrarea lui Dumnezeu și le vor construi „clădirea pentru care se roagă”, locul lor de închinare. Iar minunea s-a întâmplat! Dumnezeu a folosit misiunea românească, pe noi și echipa Misiunii Genesis, coordonată de reverend Uțu Tomuța, sub „umbrela” Bisericii Penticostale Philadelphia din Chicago, păstorită de Florin Câmpean, care au cumpărat atât un teren pentru ei, cât și au construit Biserica Penticostală Assemblée de Dieu „Genesis”.
Dumnezeu a fost atât de bun! exclama cu ochii în lacrimi păstorul Claude la deschiderea Bisericii. Dumnezeu ne-a scos la loc larg! Dumnezeu ne-a pus într-un loc vizibil pentru toată localitatea Ambohibary! Dumnezeu are lucruri bune pentru acest loc!
Am fost recunoscători pentru că Dumnezeu a adus alături de noi în parteneriat la construcție și pe păstorul Dorel Grec și Comitetul Bisericii Penticostale „Betezda” din Watford, Londra, care au pus umărul și banii și ne-au ajutat să construim o casă pastorală pentru familia păstorului, legată de clădirea Bisericii. Să fi văzut ce încântată era această familie care nu au știut în cei aproape 30 de ani de căsătorie ce înseamnă să ai casa ta. La slujba divină de inaugurare a Bisericii ADD „Genesis” am cumpărat pentru păstorul Claude și soția lui un pat dublu și o saltea nouă, pe care le-am demontat și le- am urcat pe mașina noastră, transportându-le la Ambohibary, ca să le facem o mare bucurie. Acolo l- am montat în casa pastorală, sub privirile lor încântate și recunoscătoare, în timp ce noi „am plâns” de bucurie că sunt așa de fericiți.
Doar doi ani s-a bucurat păstorul Claude de noua lui casă și de slujbele divine în clădirea Bisericii Genesis. Ne-am așteptat să îl vedem acolo pentru 15-20 de ani, slujind cu dăruire și crescând lucrarea. Acestea au fost așteptările noastre. Însă planurile lui Dumnezeu au fost altele. Păstorul Claude și-a sfârșit alergarea, iar la Învierea îl va aștepta cununa pentru slujirea lui devotată și plină de angajament.
Aici, în Madagascar, este obiceiul ca atunci când Biserica are posibilitatea, să construiască o casă pastorală pentru păstor. Însă acea casă trebuie părăsită de păstor și familia lui când își încheie slujirea, fie că iese la pensie, fie că se retrage din cauze diferite – boală, incapacitate de slujire. Cu 15 zile înainte de a muri, fără a ști că va muri, păstorul Claude a avut o întâlnire cu Comitetul Executiv al Bisericii Assemblée de Dieu din Antananarivo. Le spunea: „Misionarii ne-au cumpărat un teren de 1600 de mp – așa doar ni l-au vândut – iar Biserica are nevoie de maxim 1000 de mp. Ați putea, vă rog, să îmi dați și mie o mică bucată, ca să îmi construiesc o casă pe el? Doar o mică bucată, cât să îmi fac casă, în caz că se întâmplă ceva, să nu rămână familia mea pe drumuri”. Iar Comitetul Executiv a acceptat să îl ajute. Nu știau că după 15 zile va pleca „acasă”, iar familia lui, probabil că va trebui să părăsească casa pastorală.
Problema viitorului ridică multe semne de întrebare pentru ei. Ar fi fost situația ideală ca soția lui să poată continua slujirea lui. Ar fi fost ideal ca băiatul lor, care este la Universitate, să fi făcut Seminarul Teologic. Însă nu a fost chemarea lui să fie păstor. Soția păstorului Claude nu știe să scrie și să citească, decât greoi. De aceea, ei îi va fi greu să continue lucrarea pe care ei au făcut-o împreună.
Deocamdată, Comitetul Executiv împreună cu păstorii din Regiunea Vankinankaratra au decis să meargă pentru o perioadă prin slujire prin rotație, ca să ajute Biserica Genesis. Însă este doar o perioadă limitată de timp această decizie. Păstorii din alte biserici și din alte localități au deja programul supra-aglomerat. Așa că, în cel mult șase luni de zile, se vor vedea nevoiți să adopte o altă soluție, fără compromis. Biserica Penticostală Assemblée de Dieu are nevoie de un nou păstor. Probabil o familie va fi trimisă să continue lucrarea. Iar sora noastră, văduva Vohanghy, va fi nevoită să părăsească casa pastorală a bisericii și să își caute un adăpost undeva.
Ne rugăm pentru soluții, ne rugăm pentru direcție și călăuzire. Un lucru este clar: Dumnezeu este în controlul tuturor lucrurilor. El știe ce are de gând! Ne rugăm ca El să aducă cea mai bună soluție pentru creșterea Bisericii, dar și cea mai bună soluție pentru familia rămasă în urmă, îndoliată, îndurerată și cu multe întrebări. Iar, noi, cei rămași aproape de familia lovită, să avem înțelepciunea să îi ajutăm cum putem, cât putem, și să le fim un sprijin în aceste momente negre din istoria familiei lor.
