In fiecare zi impartim cu cei din jurul nostru ceva din vistieria inimii noastre.
Prin felul in care ii privim pe oameni, prin felul cum ii salutam sau vorbim cu ei. Zilnic dam celor de langa noi ceva. Acestea le facem de cele mai multe ori fara sa fim constienti. Umblam printre oameni fara sa ne dam seama ca, de fapt ei sunt creaturi ale lui Dumnezeu, sunt fratii nostri. Unii sunt fericiti, altii nefericiti. Unii traiesc bine iar altii doar de azi pe maine. Unii plang pentru ca nu-si mai pot duce necazul iar altii mor langa noi fara sa stim nimic despre ei.
Pentru o asa indiferenta avem o motivatie biblica. O motivatie de tip CAIN:” ..Sunt eu oare pazitorul fratelui meu?” Probabil ca vom spune:” Noi nu am omorat pe nimeni.” Si totusi…atunci cand langa noi e un om ranit de altii, noi trecem pe langa el si prin indiferenta noastra fata de el, oare punem leac alinator pe rana lui? Am ranit pe cineva cu vorba si trec zile, luni, ani si nici nu ne pasa. Il lasam sa sufere, ba chiar sa moara, fara sa ne intoarcem cerand iertare.
Aproape zilnic auzim despre cineva care sufera de o boala incurabila. Suntem imediat interesati sa stim daca nu cumva are ceva pacate la activ? Sau oare cine din ai lui a pacatuit. Pe ulita larga a Ierihonului sunt miliarde decazuti intre talhari si usile iadului sunt deschiselarg pentru ai primi. Unde-i Samariteanul, omul care sa le lege ranile, sa cheltuie cu el pentru a ajunge la hangiu? Te-ai gandit vreodata ca tu esti Samariteanul acela despre care vorbeste Biblia?. Te-ai gandit vreodata ca Dumnezeu nu te-a creat doar sa fiu un oarecare om iscusit, inginer, professor, doctor, advocat, politician sau cine stie ce meserias iscusit?Te-ai gandit macar vreodata ca lumea se poate descurca si fara tine ca si politician? ca doctor? ca inginer? Dar nu se poate descurca fara tine ca si crestin care sa-ti indeplinesti chemarea?
Lumea e plina de doctori, de ingineri, de profesori, de taximetristi, de politicieni dar lipseste acel Samaritean plin de compasiune, plini de dragostea lui Dumnezeu. Wiliam Carrey spunea: “ MESERIA MEA ESTE SA LARGESC IMPARATIA LUI DUMNEZEU. REPAR PANTOFI DOAR CA SA-MI ACOPAR CHELTUIELILE.”
Stiti de ce are nevoie lumea noastra? De SAMARITENI care sa umble pe strazile “moderne ale Ierihonului”, ticsite de oameni cazuti intre talhari care sunt plini de rani pe care nu le pot vindeca doctorii. Lumea e bolnava la cap. Umblam printre oameni aiuriti, oameni a carei minte a orbit-o dumnezeul veacului acestuia. Ceasornicul vremii ne spune clar si lamurit ca mai e doar putin si se apropie ISUS.
Ce fac eu si ce faci tu? Care este implicatia noastra in viata oamenilor de langa noi? Suntem oare acei crestini de care Isus are nevoie?
La intalnirea anuala cu misionarii romani din luna August al acestui an, am facut o afirmatie care pe unii i-a socat: “Misionarii sunt cei mai fericiti oameni de pe pamant”. Unii din cei prezenti mi-au cerut justificare la afirmatia facuta. De ce ii numesc cei mai fericiti oameni cand ei nu au casa, unii nu au parinti cu ei, altii sunt singuri fara familie, unii traiesc de la o zi la alta cu putinul pe care il au. Apoi, cei mai multi din ei lupta cu fortele intunericului din zonele unde sunt.
Iata motivatia: “Acesti oameni sunt in slujba lui Dumnezeu si o fac cu toata daruirea, cu toata dragostea, cu toata pasiunea”. Si cand faci ce-ti place, cand faci ceea ce ti-a incredintat Dumnezeu, nu ti se pare deloc ca lucrezi, ci totul faci cu intreaga inima si te vezi un om implinit. Esti in mana lui Dumnezeu. Oare ce altceva te poate face mai fericit decat sa stii ca esti in mana Lui?
Suntem pentru o vreme in aceasta lume bolnava, pe moarte, unde oamenii au nevoie urgent de ajutor. Ce le oferim acestor oameni? Aur si argint nu avem sa le dam. Pentru ei Isus ar fi cea mai mare binecuvantare. Hristos trebuie dus oamenilor sa fie vazut.
Iata marturia unei familii de romani ce misioneaza in Bulgaria. Ei au ales sa impartaseasca cu noi slujirea lor pe campul de misiune, iar apoi marturia despre un om de peste 80 de ani care isi gaseste implinirea in a umbla pe ulitele Ierihonului cautand sa salveze pe cei cazuti intre talhari. O marturie care merita sa fie cunoscuta.
Pace frate Utu Tomuta,
Domnul sa va dea mult har si tot ce e nevoie in lucrarea pe care o faceti!
Va trimit cateva poze de la evanghelizarea facuta in centrul orasului Haskovo cu trei frati din biserica si cu vizita pe care am facut-o la spitualul cu copii bolnavi de leucemie de la Plovdiv. Unii din copii pentru care ne-am rugat au fost vindecati iar altii sunt mai bine.
Un doctor musulman a spus bunicii baiatului care vine la noi la biserica ca de cand am mers si ne-am rugat si am dat carti in spital, Dumnezeu a facut ca spitalul sa infloreasca.
Deasemenea v-am pus si o poza cu un frate de 82 de ani care vine lunar la biserica sa ia brosuri ca sa dea la oameni. Ia cate o plasa si apoi pleaca. Cand le termina de dat vine din nou si ia brosuri. Atat in Turca cat si in Bulgaria.De cand s-a pocait cu 30 de ani in urma face lucrarea aceasta. Si vrea sa o faca pana pleca la Domnul. E bolnav si merge greu dar nu se opreste.
Domnul sa ne ajute si pe noi sa nu ne oprim din lucru pentru Domnul pana vom pleca la El. Amin!
Fiti binecuvantat in tot ce faceti!!
Cu dragoste in Hristos Nicu si Elena – misionari in Bulgaria
Dumnezeu sa faca ca povestea vietii lui sa fie ceva care sa determine si pe altii sa-si revizuiasca viata iar apoi sa ia decizia de a se pune la dispozitia lui Dumnezeu.
