O societate misionara i-a scris odata lui David Livingstone:
“Ai gasit un drum bun acolo unde esti? Daca ai gasit, noi iti vom trimite niste oameni care sa te ajute.”
David Livingstone le-a raspuns: “Daca aveti oameni care sa vina aici numai pentru ca eu am gasit un drum bun, eu nu am nevoie de ei. Eu vreau oameni, care sa fie dispusi sa vina aici, chiar daca aici nu este nici un fel de drum”..
Calatoria misionara facuta in Madagascar in luna Mai 2015, nu a fost lipsita de emotii, precum nici celelalte in India sau Mozambic. Fiecare din ele au avut in ele stari de emotii sau chiar stari de teama.
Nu pot uita nicidecum prima calatorie in Mozambic. Obosit, dupa un drum extrem de lung, am fost pus in camera unde urma sa-mi petrec cateva nopti. O camera amenajata frumos de catre sora Simona Caba si echipa de misionari. Un pat incercuit din tavan pana la podea cu o plasa subtire care sa ma protejeze de tantari (vorba romanului: tantar cat un armasar). Langa pat un ventilator ce urma sa sufle pe mine toata noaptea. De fapt avea rolul de a fugari tantarii din jurul patului.
Asezat in pat, plin de oboseala, mi-am atintit privirile spre tavan, unde stateau atarnate un fel de soparle, care de obicei, dupa stingerea luminii plonjeaza in pat. M-am uitat la ele si ele la mine, si mi-am dat seama ca lor le era frica de mine, dar si mie de ele. Dimineata realizasem ca nici eu nu prea dormisem dar nici ele.
Singurul lucru la care ma gandeam era: “Vai ce bine era acasa in patul meu!”
Calatorind in Madagascar, am avut de a face cu alte vietati de care nu se cuvine unui om sa-i fie frica. Asa am auzit de acele vietati mici, la care noi romanii le spunem “PURICI”. Acestia erau nu numai in casele oamenilor dar chiar si in curtile lor. Puricii se imprietenesc foarte repede cu cei veniti in vizita.
Diferenta a fost ca eu si colegul meu de drum, urma sa poposim in casa misionarilor romani Marcel si Ioana Saitis. Am stiut din todeauna ca romanii bat recordul la curatenie si ca puricilor nu le place in casele locuite de romani. Am avut insa harul sa ramanem cateva nopti si in alta parte, unde in prima seara am fost intampinati de niste ganganii umblatoare ce erau un fel de rude cu cacarocii din America. Primul gand a fost: “Ce bine ar fi daca as avea o pusca sa trag in ele”. Acestea sunt doar cateva din amintirile pe care nu le uit.
A fi misionar inseamna mult mai mult decat cred foarte multi crestini. Unul din proiectele noastre pentru Madagascar, a fost vizita in jungla la niste triburi de oamnei la care nu prea ajunge nimeni.
Ma framantam cu gandul: “Cum o sa reactionam cand ii vedem? Sau cum o sa reactioneze ei cand o sa ne vada?”
O oarecare aventura am avut in Mozambic, cand am vrut sa ma apropii de un individ ce impingea o “bicicleta prin jungla”. Am vrut sa-l salut si sa leg cateva vorbe cu el. Nici in ziua de azi,nu stiu de ce a trantit bicicleta jos si a luat-o la fuga.
Pentru a ajunge in jungla din Madagascar trebuia sa avem la indemana un elicopter.
Doamne cate emotii ne-au mai incercat! Am urcat in el si am rostit cateva vorbe (ca rugaciune nu a fost). Ne-am inaltat si mi-am zis: “Asa iti trebuie ca nu putusi sta locului acasa”.
Pilotul era un om mare, asa de mare ca ma tot gandeam unde o fi avand loc in acel mic elicopter?
In zborul ce l-am avut, am prins de toate: soare, nori, ploaie si tot felul de tumbe. Cand eram deasupra oceanului, cand intre muntii abrupti.
Ne-am apropiat de locul unde trebuia sa aterizam. Era jungla, fara tipenie de om, dar la zgomotul elicopterului am vazut ca oamenii ies din ascunzisurile lor. Parca erau soareci fugariti de vreun pisoi.
Fratele Marcel m-a intrebat daca am emotii? Eu ma gandeam ca era cam timpul de lunch si oare nu cumva le vom creea o mare satisfactie celor din jungla.
Daca nu as fi fost printre misionari, azi nu as stii ce inseamna sa slujesti acolo. Ei sunt oameni cu o chemare speciala din partea lui Dumnezeu, oameni care fac o lucrare despre care bisericile stiu prea putin.
Ce bine ar fi daca tot mai multi ar merge sa ii viziteze, sa petreaca timp cu ei, sa se roage cu ei, sa cante cu ei, sa planga cu ei, si desigur sa le fie de folos in tot ceea ce ei au nevoie.
Avem bucuria sa va punem la dispozitie un scurt video clip din aceasta calatorie, in care sa puteti vedea cum Dumnezeu lucreaza prin ei acolo.
Sa ne rugam pentru ei si familiile lor.
Va dorim o vizionare placuta
Rev. Ilie U. Tomuta