Traim vremuri cand alergarea noastra zilnica nu incepe in zorii zilei, cand ne dam jos din pat, ci poate chiar
de la miezul noptii. Facem planuri sperand ca le vom realiza si ca vom dobandi o implinire dupa care tanjim tot mai mult. Spre dezamagirea noastra, repetam acest lucru pe zi ce trece tot mai mult. Vrem sa facem totul prin fortele noastre. Trec secundele, minutele, orele, zilele, anii si plecam de aici adunand intr-o cutiuta mica tot ce a mai ramas din noi. Un batran caruia i se ducea vestea ca e mereu fericit, a fost vizitat de cativa oameni care l-au intrebat despre secretul fericirii lui. El le-a raspuns simplu: “Eu cand stau, stau; cand merg, merg iar cand mananc, mananc!” Nedumeriti, oamenii l-au mai intrebat odata, iar batranul le-a raspuns acelasi lucru. Nemultumiti si contrariati, vizitatorii au raspuns: “Credem ca dumneavoastra nu vreti sa ne dezvaluiti secretul, fiindca asta facem si noi: stam, mergem, mancam”.
“Da”, a raspuns batranul, “dar voi cand stati, va ganditi unde o sa mergeti dupa ce va ridicati; cand mergeti, va ganditi ce-o sa mancati, cand o sa ajungeti, iar cand mancati va ganditi sa stati putin dupa aceea. Asta va face sa pierdeti viata pe care o traiti in fiecare clipa. Gandurile voastre sunt mereu in alta parte de cat este corpul vostru si aceasta produce multa oboseala, nemultumire si o totala neimplinire”.
Ceva asemanator se intampla in viata multor crestini. Prioritatile stabilite de Cuvantul lui Dumnezeu s-au dus de mult din viata celor mai multi. Nu mai exista entuziasm si nici implinire in ceea ce facem. Vrem sa facem totul prin fortele noastre. Am uitat ca lucrand cu fortele noastre si ignorand resursele lui Dumnezeu vom capitula negresit.
Lasam totul si plecam neimpliniti. Am uitat cu desavarsire ca ni s-a incredintat o misiune. Am uitat ca suntem chemati sa spunem lumii despre Mantuirea lui Dumnezeu prin jerfa Domnului Isus Christos. Miliarde de oameni mor in jurul nostru fara sa auda Evanghelia. Strigatul celor oropsiti se aude pana la cer iar noi, ce-i care traim printre ei, nu auzim si nu vedem nimic. Am ajuns ca raurile arctice: inghetati la gura. Vitalitatea spirituala nu poate sa o aiba participantii sau spectatorii, ci numai cei implicati activ in lucrarea de raspandire a Evangheliei.
Crestinii din Antiohia, au descoperit usor ca experienta traita în misiune, aprinde inima si transforma viata. Ei au avut un impact asupra altora. Biruinta lor a adus bucurie Domnului Isus. Mantuitorul Isus S-a bucurat zicand: “ Tata, Doamne al cerului si al pamîntului ; Te laud pentru ca ai ascuns aceste lucruri de cei întelepti si priceputi , si le-ai descoperit pruncilor….”(Luca 10:21).
Unde ne pozitionam noi ca si crestini? Suntem noi oare la inaltimea celor care au lasat totul si au plecat la capatul lumii cu vestea buna a mantuirii? Suntem noi oare multumitori lui Dumnezeu pentru fiecare misionar roman care a lasat totul de dragul vestirii Evangheliei? Cat de aproape suntem oare de ei? Ne rugam pentru pentru lucrarea ce le-a incredintat-o Dumnezeu? Ne gandim oare la nevoile lor de fiecare zi?
Una din intrebarile pe care misionarii ni le pun cand plecam sa-I vizitam si sa vedem de nevoile lor este: “Unde vreti sa fiti gazduiti pe perioada cat veti fi cu noi? Ce mancaruri puteti manca?” Raspunsul nostru este intodeauna simplu: “Vrem sa mancam ceea ce voi mancati, vrem sa dormim unde voi dormiti, vrem sa ne rugam cu voi, sa ne bucuram cu voi, sa plangem cu voi”
Dragi frati crestini, a mai ramas putin din noapte si Cel cel ce vine o sa vina. El nu o sa zaboveasca. Oare cum ne va gasi? Care ne va fi oare rasplata?
Va invitam sa cititi un raport al misionarei Simona Caba.
Dumnezeu a chemat-o la slujire departe de biserica unde a crescut, departe de frati, de surori, de parinti.
Cu toate acestea zambetul este intodeauna pe fata ei. O viata implinita!
Nadajduim ca citind raportul ei misionar, Dumnezeu va va inflacara inima, motivandu-va a fi tot mai folositori Evangheliei.
Cu toata consideratia,
Rev. Ilie U. Tomuta
Apasati pe imaginea de mai jos pentru a citi scrisoarea Simonei Caba
