De unde om fi invatat noi oare ca locul unde putem canta, este doar biserica?

A.W. Tozer a facut o afirmatie la care fiecare crestin ar trebui sa ia seama: “Fara inchinare, suntem nefericiti“. Noi, ca si popor roman am fost invatati ca tot ceea ce inseamna inchinare este doar rugaciunea. Sa fie oare asa?

Perioada anilor de comunism a fost un timp lung in care ateii s-au chinuit sa dea nastere omului de tip nou ( dar nu un om nascut din nou). Pentru ei, omul de tip nou insemna sa munceasca precum boul si sa taca precum pestele. Doamne cati crestini nu au adoptat metoda omului de tip nou! Munca, munca si iar munca. Unii ajungeau la biserica doar de sarbatori sau unii doar spre finalul programului, cand programul se incheia cu cantecul: “Dumnezeu fie laudat…” Da, am trait o perioada in care ne-am lasat mutilati de multele daruri pe care Dumnezeu le-a asezat in noi. In biserica nu aveai voie sa fluieri iar in afara bisericii nu aveai voie sa canti. Multi cred ca lauda si inchinarea inseamna doar cantecele cantate in biserica, dar lauda si inchinarea este mult mai mult! Ea este o stare a inimii noastre – o dorinta continua de a inalta Numele lui Dumnezeu.

Iata un exemplu de un astfel de crestin. O marturie a omului lui Dumnezeu, Ravi Zacharias, din perioada comunista in care a vizitat Romania.

Povestea unui român pe timpul comunismului

Ravi Zacharias

Un mare evanghelist pe care nu vreau sa-l numesc, in timp ce vizita Romania in timpul comunismului, impreuna cu delegatia sa, unul din membri delegatiei sale a iesit sa mearga pe jos pe strazile din Romania. In timp ce umbla pe o strada, uitandu-se in jur la aceasta tara pustie, el, in calitate de vizitator incognito, umbland undeva pe strazile Bucurestiului, a auzit un om care trecea pe acolo, intr-o zi de iarna rece, fluierand o melodie. Si aceasta nu era o melodie obisnuita. Era din acest imn crestin: Medicul bun se-apropie, Preotul Mare Isus. Acest vizitator s-a oprit, s-a uitat la trecator si a inceput sa fluiere si el melodia impreuna cu trecatorul. Ei s-au privit unul pe altul, dar nu stiau vorbi aceeasi limba. Romanul priveste in sus la cer si apoi isi pune mana pe inima. Atunci, acest american, priveste si el inspre ceruri si apoi isi pune mana pe inima. Dupa care, cei doi se imbratiseaza.

Darul cantarii este un limbaj universal. Dumnezeu, in darul cantarii, ne-a dat un stimulent care inspira. Si nu doar atat, aceasta vorbeste de asemenea si de bucuria care patrunde in inimile noastre, in timpul celor mai solitare situatii din vietile noastre.

Sa nu uitam ca numai Dumnezeu este vrednic de lauda si inchinarea noastra. El este Dumnezeu.

Psalmul 29:2 spune: “Dati Domnului slava cuvenita Numelui Lui. Inchinati-va inaintea Domnului imbracati cu podoabe sfinte!”

Rev. Ilie U. Tomuta

Scroll to Top
Scroll to Top