Foaie de informare din Madagascar / ianuarie – februarie 2019

Picioarele care vestesc pacea sau judecata!

Dragii noștri frați și surori în Hristos, prieteni și parteneri,   

În timp ce meditam la titlul acestei scrisori și încercam să găsesc subiectul comun care străbate toată scrisoarea, am ajuns la concluzia că subiectele scrisorii se referă la mult umblat și călătorii în diferite părți ale Insulei Roșii cu Evanghelia Păcii. La Morondava, în partea de Vest, am călătorit pentru punerea la punct a Studioului Radio Filadelfia 2; la Antananarivo am călătorit săptămânal în ultimele două luni pentru a preda la Seminarul Teologic al Bisericii Penticostale Assemblée de Dieu. La Manakara și în regiunea de Sud-Est, în junglă, am călătorit pentru predicarea lui Hristos Isus în satele izolate din acele zone pierdute;  la Spitalul Municipal Ioana a mers zilnic pentru îngrijirea bolnavilor.

Meditând la aceste călătorii obositoare am descoperit că Sfânta Scriptură vorbește atât despre picioarele care aduc pacea, cât și despre picioarele care pot aduce judecata. Despre „picioarele care aduc Pacea” (Isaia 52:7, Romani 10:15) găsim că venirea lor este binevenită și mesajul lor este PRIMIT. Se referă la purtătorii veștilor bune, ale Evangheliei, care străbat Israelul pentru a-L vesti pe Mesia și vremurile de înviorare ale poporului care trebuie să vină.

Dar am găsit și cealaltă parte a monezii în Sfânta Scriptură: „picioare care aduc judecata” (Matei 10:14-15), și chiar o judecată aspră, datorită respingerii mesajului lui Dumnezeu. Isus, Regele promis a intrat în Ierusalim, iar pentru că poporul nu l-a acceptat, judecata a venit asupra Ierusalimului 40 de ani mai târziu, când Vespasian, apoi Titus, marii împărați romani, au distrus acest mare oraș.

Ne-am dori ca întotdeauna alergarea noastră în Madagascar să aducă PACEA ȘI BINECUVÂNTAREA și vă mulțumim frumos pentru că ne sunteți alături în această lucrare a împărtășirii PĂCII LUI.

Vă trimitem Scrisoarea de Informare pentru lunile ianuarie și februarie 2019 și ne așteptăm ca citirea ei să vă aducă mulțumire în inimi, deoarece sunteți parteneri și prieteni în toate aceste proiecte care se derulează în Madagascar.

Dumnezeu să vă răsplătească din plin toată dragostea, rugăciunile, încurajările și darurile pe care ni le-ați trimis aici, ca să putem face ca această lucrare să îL glorifice pe Dumnezeu! Vă îmbrățișăm cu drag!

 Cu aleasă prețuire,

                 Familia Șaitiș Marcel și Ioana, cu copiii lor: Alessia, Ruth și Filip (și în curând Naomi)

Familia Șaitiș

În cuprinsul acestei Scrisori de informare, veți găsi:

  • Studioul Radio Filadelfia 2 la Morondava
  • Denisa Moldovan – noua misionară în Madagascar
  • Daniel Silaghi – practică misionară în Insula Roșie
  • Evanghelizări în satele din Jungla Manakara
  • Seminarul Teologic din Tana: Predare Cursuri biblice
  • Proiecte de construcții în Madagascar
  • Cumpărarea unui teren de 800 mp în Insula Betania
  • Construcția Studioului Radio Filadelfia 3 Manakara
  • La Spitalul Municipal Atsimo și la Clinica medicală Ambalavato
  • Cornuri pentru copiii de la trei școli și două proiecte
  • Sărbătoare cu Echipa Joy4Madagascar
  • Practică la Școlile Les Pigeons, Le Manoro și Les Moineaux Rouges și Turneul „Speranța
  • Campionilor” cu Dani Silaghi
  • Vizită importantă pentru noi și mărirea echipei Joy4MG
  • Motive de rugăciune
Scroll to Top
Scroll to Top